În conferința de presă susținută la Primăria Manoleasa, ministrul transporturilor a atins și subiectul drumului național Botoșani – Tg. Frumos.
Asemenea, celui de la Manoleasa – Rădăuți Prut, ministrul a declarat că proiectul pentru modernizarea obiectivului a atins gradul de maturitate și până la finele anului va fi scos la licitație.
”La fel ca și în cazul precedent, avem studiu de fezabilitate finalizat, urmează să demarăm procedura de licitație în aceeași perioadă în care vom demara și penttru 24 C”,
Alexandru Răzvan Cuc, ministrul transporturilor
Problema este că nu există deocamdată sursă de finanțare însă sunt în discuție mai multe variante prin care să se rezolve o parte din problemele mari legate de infrastructura rutieră.
”Modernizarea drumurilor va fi făcută printr-un program multi-anual și se vor aloca fonduri în toată această perioadă de patru ani pentru rezolvarea problemelor. Dar mai avem și altă posibilitate, cu portofoliul de proiecte mature care nu se încadrează prin POIM să facem un pachet de proiect cu care să mergem în fața unor instituții financiare internaționale pentru a face credite”
Alexandru Răzvan Cuc, ministrul transporturilor
Modernizarea drumului Botoșani – Tg. Frumos ar costa în jur de 70 de milioane de euro.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024