Într-o mlaştină preistorică din judeţul Botoşani, populaţiile dacice din nordul Moldovei au construit un sat lacustru, din care nu lipsea un uriaş depozit de unelte şi arme.
Lozna este o comună cu un singur sat, aflată la 50 de kilometri de municipiul Botoşani, aproape de graniţa României cu Ucraina. Este un loc izolat, însă dincolo de limitele cătunului, pe şesurile bătute de vânt, se află una dintre cele mai interesante zone din nordul României.
Este vorba despre o uriaşă mlaştină preistorică, plină cu turbă, transformată încă de acum zece ani în arie protejată. Rezervaţia naturală este casă pentru peste 200 de specii de flori sălbatice, ferigi şi muşchi, identificate ca fiind deosebit de valoroase.
Însă mai interesant este că sub straturile groase de turbă, în adâncurile mlaştinii, se află o comoară inestimabilă.
Turbăria de la Lozna conţine o frântură importantă şi misterioasă din istoria zonei de nord a spaţiului carpato-danubiano-pontic, scrie Adevărul.
În jurul ei, în ultimii 60 de ani, au fost identificate numeroase aşezări umane, începând cu cele vechi de peste 8.000 de ani, continuând cu sate dacice din diferite secole şi culminând cu cele din perioada Evului Mediu întunecat, din secolele VII-IX. Mai mult decât atât, în mlaştina de la Lozna a fost descoperită una dintre cele mai misterioase aşezări dacice de pe teritoriul României, cu vestigii-unicat, unele bine conservate.
Cercetările arheologice, organizate mai ales în perioada comunistă, au scos la iveală doar o mică parte din secretele Loznei, restul rămânând încă îngropate sub valurile de turbă.
Istoria descoperirii din adâncuri este încă şi mai fascinantă. În anul 1952, un grup de muncitori a fost trimis să sape, la Lozna, după turbă. În acele timpuri, acest cărbune inferior – rezultat prin descompunerea resturilor vegetale – era o resursă importantă, fiind folosită mai ales ca îngrăşământ agricol. De-a lungul unui pârâu, oamenii au trasat pe mijlocul mlaştinii un canal colector pentru drenarea apelor. În acel moment, muncitorii au dat peste o serie de vechi construcţii din lemn, înghiţite de mlaştină şi conservate perfect în acest mediu anaerob. Odată cu scoaterea lor, în contact cu aerul, multe dintre ele s-au distrus.
Aşa cum arăta profesorul şi arheologul Paul Şadurschi, în mai multe articole de specialitate privind cercetările de la Lozna, au mai rămas doar resturile unor platforme de lemn. Totodată, au fost descoperite oase de animale, coarne şi fragmente ceramice, semn că mlaştina a fost locuită.
Articol integral AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
