Un grup de 39 deputați și senatori din PSD au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală.
Proiectul a fost inițiat de Cătălin Rădulescu, condamnat penal cu suspendare, iar printre semnatari se regăseşte şi parlamentarul botoşănean Costel Lupaşcu.
Astfel, scrie ŞtiripeSurse.ro, abuzul în serviciu cu paguba sub 200.000 de euro nu mai este infracțiune:
„Cu privire la modificarea art. 297, inițiatorii consideră că aplicarea unei sancțiuni penale trebuie să intervină numai când fapta este săvârșită într-o formă gravă și anume fapta a cauzat o pagubă materială substanțială, respectiv numai pentru o pagubă mai mare de 200.000 de euro.”
Proiectul mai prevede reducerea limitelor pedepselor pentru luare de mită şi trafic de influenţă şi modifică regimul închisorii astfel încât pedepsele de până la trei ani să fie executate la domiciliu. Tot la domiciliu îşi vor ispăşi pedeapsa şi cei cu vârsta peste 60 de ani sau cu boli grave sau incurabile, susţinând că scopul pedepsei este acela de reeducare, coroborată cu recuperarea prejudiciilor.
Parlamentarii PSD vor şi modificarea prevederilor referitoare la denunţ, care ar urma să fie valabil doar dacă este făcut la 6 luni de la data la care denunţătorul a aflat despre săvârşirea faptei.
În expunerea de motive, iniţiatorii aduc ca argument faptul că „având în vedere comparația dintre limitele pedepselor din România și din celelalte state membre ale Uniunii Europene - starea sistemului judiciar românesc în ce privește condițiile de detenție și gradul de aglomerare, comparația între media europeană privind pedepsele aplicate (sub 1 an) și media pedepselor din România (7ani), se poate concluziona că în România există cel mai greu regim sancționator din UE”.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
LISTA INIŢIATORILORACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024