Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Orășeni Vale. Depozitul de furaje a fost cuprins de flăcări și exista pericol de extindere la casă.
Din fericire, fumul a fost observat la timp de localnici, care au cerut ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere. Aceștia au constatat faptul că ardeau aproximativ cinci tone de furaje.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jocul copiilor cu focul.
Brichete, lumânări, chibrituri sunt lucruri ce nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor. Cei mici trebuie să știe că focul este periculos și să înțeleagă de ce le este interzis să folosească astfel de obiecte. Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:
De asemenea, învățați copilul următoarele reguli care îi pot salva viața în caz de incendiu:
ACCIDENT cu patru răniți petrecut în urmă cu puțin timp la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Fraudă cu oferte false pe rețelele de socializare: Anunțul DNSC
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Pagube URIAȘE din cauza secetei la Botoșani: Prefectul a anunțat CÂTE hectare sunt afectate
Oana Sava
Sep 19, 2024
Se pregătesc secțiile de votare pentru rundele de alegeri, misiune mai grea în municipiu
Oana Sava
Sep 19, 2024