„În ultima perioadă, în media națională tot ce se întâmplă negativ într-un spital iese foarte des în evidență, motiv pentru care aceste întâlniri cu reprezentanți ai marilor spitale din țară, cu factorii de decizie din sistemul sanitar, demonstrează faptul că putem scoate în evidență aceste lucruri bune. Ceea ce am văzut în această conferință la care am participat marți la București a fost că, după prezentarea Spitalului Județean prezent și viitor, foarte mulți au fost încântați și au aflat cu stupoare că Spitalul Județean Mavromati este al doilea din țară ca număr de paturi și ca infrastructură. Și faptul că s-au făcut atât de multe lucruri bune pe lângă cele negative care au ieșit în evidență în ultimele luni”, dr. Monica Adăscăliței, manager Spitalul Județean Mavromati
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024