(P) Proaspăt intrat în politică, managerul de la Hidroplasto are o serie lungă de dorințe. Nu sunt însă dintre cele mai comune și privesc în general dezvoltarea județului.
Cătălin Silegeanu are o familie reușită, prieteni adevărați și un business pe care îl face din plăcere:
”Am tot ce mi-aș putea dori pe plan personal și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi din viața mea”.
În opinia sa, Botoșani este un județ superb, dar care zace în uitare și tocmai de aceea dorințe sale, la împlinirea a 36 de ani, sunt ceva mai diferite și nu îl privesc doar pe el, ci pe toți cei peste 450.000 de locuitori ai județului. Le redăm mai jos exact așa cum le-a gândit omul de afaceri.
Așa ca pentru ziua mea, mi-aș dori ca drumurile Botoșani-Târgu Frumos și Botoșani-Ștefănești să fie modernizate deja, și traficul de mărfuri spre și dinspre Republica Moldova să fie dirijat prin județul nostru.
Aș vrea ca Autostrada Unirii să fie aproape de a fi dată în folosință și aș vrea ca la autostrada care să conecteze Moldova de București să mai fie doar câteva luni până la finalizare, iar Botoșani să fie conectat prin bretele de mare viteză de cele două autostrăzi.
Mi-aș dori ca în Botoșani să existe măcar un parc industrial, ca fermierii să fie mai uniți și să existe multe cooperative prin care să vândă în toată țara, să nu avem doar pe hârtie al doilea luciu de apă dulce din țară, ci să vedem asta în economie prin fabrici de procesare a peștelui.
Aș vrea ca în județ să existe mai multe fabrici de procesare a produselor agricole, să nu mai exportăm direct de pe tarla grâul și porumbul, ci să trimitem produse congelate, semipreparate, orice doar nu materie primă. Fabricile, indiferent de domeniu, sunt singura soluție pentru o economie puternică, pentru o viață mai bună. Producția duce la dezvoltarea sănătoasă a comunității.
Mi-aș dori ca industria ușoară, care aduce puțină plus-valoare economică să devină producătoare de echipamente medicale de protecție pe care fabricile să le vândă direct și să scăpăm de coșmarul economic al lohn-ului, care aduce multe locuri de muncă însă slab plătite.
Aș mai vrea ca potențialul turistic al județului să fie valorificat la adevărata lui valoare pentru că nu văd o strategie care să-i facă pe străinii care vin la vânătoare să cheltuiască mai mulți bani în Botoșani, pentru că nu văd în municipiul reședință de județ o strategie prin care turiști din Israel sau Armenia să fie atrași în Botoșani pentru trecutul comun pe care românii, armenii și evreiii îl au la Botoșani. Dar și pentru că numele uriașe ale țării cum ar fi Eminescu, Enescu, Luchian, Iorga și Antipa, Teoctist și Sfântul Ioan Iacob trebuie privite și turistic, nu doar cultural.
Și îmi mai doresc în Botoșani să fie finalizate lucrările la Teatrul Mihai Eminescu, să fie aduse tramvaie noi și să fie schimbate liniile de circulație, și îmi doresc asfaltarea străzilor mărginașe unde, spre surprinderea autorităților, locuiesc tot botoșăneni.
Și dacă Dumnezeu îmi mai permite, îmi doresc să fie cât mai mulți botoșăneni care să își iubească orașul, județul și țara, să avem lideri care să iubească Botoșani și să facă tot ce pot pentru el.
Cam asta îmi doresc de ziua mea pentru că Botoșani este casa mea și fiecare om vrea ce este mai bun pentru casa lui.
Toate dorințele mele puteau fi realizate până acum deoarece ele depind doar de oamenii care ne-au condus și care dacă și-ar fi iubit casa, dacă ar fi iubit Botoșani așa cum îl iubesc eu, ar fi făcut tot posibilul să le fi îndeplinit.
Ce îmi doresc pentru mine vreau și pentru voi, pentru că sunteți casa mea, pentru că sunteți Botoșani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Recidivă la Botoșani: Șumudică le-a arătat semne obscene fanilor botoșăneni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Pompierii botoșăneni au fost chemați în misiune în zorii zilei
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Cursuri de instrumente de la Liceul de Artă la... Sala Polivalentă – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 02, 2024