La Te Deum-ul săvârşit la Biserica Uspenia, lăcaşul de cult în care a fost botezat Mihai Eminescu, a participat şi ambasadorul Marii Britanii în România. Excelenţa Sa Paul Brummell s-a deplasat în Centrul Vechi împreună cu primarul Cătălin Flutur, alături de care a şi asistat la slujbă.
Nu au fost însă singurele oficialităţi. Încă de la debutul serviciului religios au fost prezenţi Liviu Toma şi Dorin Birta, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, iar ulterior au venit şi deputatul Marius Budăi cu prefectul Dan Şlincu.
Preotul Teodor Candrea s-a rugat pentru ei şi pentru scriitori - „distinşilor oaspeţi” cum au fost numiţi - iar strana a cântat în două rânduri „La mulţi ani”, a doua oară şi pentru întreg poporul român.
„Un an bun, binecuvântat şi fie ca spiritul nemuritor al celui care a fost botezat aici şi cu care întreg poporul român se mândreşte să vă inspire pe dvs., cei care sunteţi maeştri ai cuvântului. Conducătorilor noştri locali să le lumineze Dumnezeu mintea. Noi sperăm din an în an să ne fie mai bine şi speranţa noastră este îndreptăţită şi sigur că, dincolo de aceste lucruri, suntem în ziua în care întreaga românitate de pretutindeni sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale”,
Teodor Candrea, preot paroh Biserica Uspenia.
Părintele le-a urat zecilor de scriitori care au asistat la slujbă să fie şi ziditori de suflet, „aşa cum biserica o face din totdeauna”.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024