Reprezentanții Spitalului Județean „Mavromati” au anunțat programul Ambulatoriului de Specialitate în perioada Sărbătorilor Pascale.
Astfel, în perioada Sărbătorilor Pascale activitatea din Ambulatoriul de Specialitate va fi suspendată în cursul zilei de vineri, 6 aprilie 2018 și în a doua zi de Paști, 9 aprilie 2018. În a treia zi de Paști activitatea va fi reluată.
Se va asigura permanența la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.
Medicul Ștefan Bercea a dat câteva sfaturi botoșănenilor pentru a nu ajunge la Urgențe în această perioadă.
„Evitarea abuzului și consumului excesiv de alimente, evitarea consumului excesiv de alcool pentru că orice aliment consumat în exces mai ales după postul îndelungat s-au putea să ducă la afecțiuni medicale”
a declarat Ștefan Bercea, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Mavromati
Din experiența anilor anteriori, botoșănenii în perioada sărbătorilor iau cu asalt Unitatea de Primire Urgențe (UPU).
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024