Avea doar 23 de ani când debuta pe scena de la Botoșani. Și astăzi, după aproape jumătate de secol, își amintește cu emoție rolurile, dar mai ales oamenii alături de care a jucat în micul oraș moldav.
S-a născut pe 1 septembrie 1949, în București. Este una dintre cele mai strălucite actrițe ale momentului, premiată cu Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, pentru filmul ”Poziția copilului” (2013, regia Călin Peter Netzer). În 2006 era invitata specială la Festivalul de la Cannes, pentru rolul din filmul ”Moartea domnului Lăzărescu” (regia Cristi Puiu).
În anul 1972 ieșea din laboratoarele Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, de la clasa profesorului Ion Cojar. Proaspătă absolventă, Luminița Gheorghiu este repartizată la Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani, unde avea să rămână vreme de doi ani și jumătate.
(Luminița Gheorghiu)
Venirea la Botoșani a fost, pentru tânăra actriță de 23 de ani, nu doar plecarea dintr-un București prin excelență cultural, dar mai ales reîntâlnirea cu o renumită regizoare.
”Era, pentru mine, cea mai bună alegere, pentru că la Botoșani era profesoara Marietta Sadova. Şi am debutat jucând cu ea în „Profesiunea doamnei Warren“. Era o actriţă ex-tra-or-di-nară! Spectacolele cu ea erau, cum să vă spun: o plăcere, o plăcere! Aşa că am fost în largul meu şi am lucrat cu ea, acolo, vreo doi ani şi cinci luni”, mărturisește Luminița Gheorghiu într-un interviu.
De aceea, scena din mica urbe moldavă i-a rămas pentru totdeauna în suflet. Și, chiar dacă au trecut de atunci aproape 50 de ani, Botoșaniul va însemna mereu vrajă, spectacol și profesionalism.
(Marietta Sadova în ”Profesiunea doamnei Warren”, Teatrul Mihai Eminescu Botoșani - 1972)
”Debutul, alături de Marietta Sadova, în „Profesiunea doamnei Warren”, n-a fost numai un eveniment. A fost o încântare, o vrajă. Sigur, ca regizor, ca pedagog. Marietta Sadova era formidabilă. Dar ca actriță, ce spectacol! Ce nebunie să o vezi jucând!”, este o altă mărturisire impresionantă a actriței.
Cu Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani, de-a lungul celor doi ani și jumătate, Luminița Gheorghiu și-a trecut în repertoriu patru roluri.
În anul în care a intrat în trupă, a debutat cu rolul Vivian, din ”Profesiunea doamnei Warren”, de George Bernard Shaw, în regia Mariettei Sadova. A urmat, în același an, rolul Victorița, din spectacolul ”O fată imposibilă”, de Virgil Stoenescu, în regia aceleiași Marietta Sadova.
A urmat, în 1974, spectacolul ”Ultima cursă”, de Horia Lovinescu, în regia lui Emil Mandric, unde Luminița Gheorghiu a interpretat rolul Cristina.
(”Omul care aduce ploaie”, regia Marietta Sadova, Teatrul Mihai Eminescu Botoșani - 1974, Foto: Teatrul)
Înainte de a părăsi Teatrul de la Botoșani pentru a juca pe scena de la Piatra Neamț, și-a mai trecut în repertoriu un ultim rol în orașul eminescian, un rol în care avea să strălucească și să impresioneze critica de la București: Lizzie Curry, din spectacolul ”Omul care aduce ploaie”, de N. Richard Nash, regia Emil Mandric.
Premiera avea loc în primăvara anului 1972. „Profesiunea doamnei Warren”, cu o regie de zile mari: Marietta Sadova, pe atunci ”decana de vârstă a scenei românești”, după cum era caracterizată de critica de specialitate.
De altfel, revista ”Teatrul” consemnează evenimentul, adăugând considerații și asupra situației în care se afla instituția de cultură de la Botoșani, care o vreme ”a bâjbâit prin pâcla deasă a mediocrității”.
”După ce – din pricina unui directorat interimar nedibaci – a bâjbâit o vreme prin pâcla deasă a mediocrității, iată că teatrul botoșănean dă semne de înviorare a activității, odată cu această stagiune în care și-a regăsit nu numai ritmul, dar și ambițiile, aspirând să egaleze, dacă nu să întreacă, alte teatre de aceeași categorie, printr-un program repertorial evident mai scrupulos, mai divers și printr-o mai înțeleaptă utilizare a mijloacelor de care dispune”, citim în numărul lunii martie, anul 1972, al revistei Teatrul.
Este evidențiat meritul instituției de a ”invita personalități ale vieții teatrale și cadre talentate din afară, care prin prestigiul și valoarea lor ajută, adesea hotărâtor, nu numai la realizarea unor spectacole bune, ci și la crearea unui climat de interes în jurul lor”.
Este vorba, de bună seamă, despre Marietta Sadova, pe atunci la venerabila vârstă de 75 de ani, în dubla ipostază de regizoare și interpretă a rolului titular din "Profesiunea doamnei Waren”.
”Decana de vârstă a scenei românești a realizat un spectacol de înaltă distincție”, scrie cronicarul.
Un alt spectacol despre care s-a scris elogios în acea vreme este și ”O fată imposibilă”, tot în regia Mariettei Sadova, în care publicul a aplaudat-o pe Luminița Gheorghiu, iar presa de specialitate avea să îi consacre pagini care au rămas în istorie.
”Versiunea scenică semnată de Marietta Sadova se remarcă prin claritatea construcției, prin discreția și bunul gust al mijloacelor de expresie. Echilibrat, spectacolul beneficiază de o știință anume în crearea ritmului, în stabilirea și marcarea momentelor psihologice importante”, scrie în revista Teatrul, din ianuarie 1973, Cristina Constantiniu.
Aflăm, cu același prilej, că teatrul din Botoșani și-a îmbogățit colectivul, în stagiunea 1972-1973, cu patru tineri absolvenți ai Institutului de Teatru.
”Am avut bucuria de a constata că s-a realizat astfel o întărire și calitativă nu doar numerică a trupei”, scrie Cristina Constantiniu, remarcând-o, alături de Luminița Gheorghiu, și pe Diana Cheregi, deținătoarea rolului principal în spectacol.
(Pe 1 septembrie, Luminița Gheorghiu împlinește 71 de ani)
Însă interpretarea tinerei actrițe Eleonora Luminița Gheorghiu avea să se bucure de adevărate elogii.
”O văzusem la Cassandra, în Mama din Neînțelegerea lui Camus, într-un rol de compoziție în Sânziana și Pepelea, în Teroarea și Mizeriile celui de-al III-lea Reich, de Brecht. Acestor personaje li se adaugă în spectacolul botoșănean un altul de o factură total diferită, actrița dovedind o reală mobilitate interpretativă, accesul la o extinsă arie tipologică.
Surprinde la Luminița Gheorghiu gradul de profesionalism (neașteptat, raportându-l la modesta sa experiență), varietatea mijloacelor de expresie, siguranța scenică. Este un excelent început de carieră artistică, pe care o bănuim și i-o dorim, remarcabilă”,
Cristina Constantiniu, Revista Teatrul, ianuarie 1973
Alături de cele două actrițe amintite, au primit aplauze și Radu Panamarenco, Eugen Mazilu, Ion Apostoliu sau Dorin Brădescu.
S-a născut pe 14 iulie 1897. Un nume de referință, a fost prima femeie regizor de teatru din România.
(Marietta Sadova)
În 1915 debuta pe scenă în spectacolul „Trandafirii Roşii”, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, distribuită de însuși Nottara în rolul unui paj. În anul 1918 a absolvit Conservatorul Dramatic, iar în anul 1919 se va căsători cu Ion Marin Sadoveanu (pseudonimul literar al lui Iancu-Leonte Marinescu), viitor dramaturg și romancier. Își ia drept nume de scenă Sadova, prescurtare de la Sadoveanu. Mai târziu va divorța de Ion Marin Sadoveanu şi se va căsători cu Haig Acterian.
În anul 1953 realizează o montare excepţională la Teatrul Naţional din Bucureşti, „Apus de soare” de Delavrancea, cu George Calboreanu în rolul principal. Cinci ani mai târziu, la Teatrul Naţional din Cluj, pune în scenă „Viforul” de Delavrancea, care avea să fie, în cele din urmă, cenzurat şi scos din repertoriu.
În 1956, revenind dintr-un turneu parizian, a introdus în ţară lucrările La forêt interdite de Mircea Eliade şi La tentation d’exister de Emil Cioran. A fost trimisă în judecată alături de Constantin Noica, D. Pilat, Alexandru Paleologu, Păstorel Teodoreanu, Vladimir Streinu, Nicolae Steinhart, Simona Caracaş, Anca Cantacuzino sau Anca Pop Bosceanu, marea majoritate a celor care nu au vrut să servească arta angajată, fiind cu toţii acuzaţi de spionaj şi înaltă trădare.
La 12 octombrie 1959, Marietta Sadova a fost pensionată, iar după doar trei zile a fost arestată și inculpată sub învinuirea de a fi introdus în țară materiale periculoase de propagandă anticomunistă.
A fost trimisă în judecată alături de Constantin Noica, Dinu Pilat, Alexandru Paleologu, Păstorel Teodoreanu, Vladimir Streinu, Nicolae Steinhart, Simona Caracaş, Anca Cantacuzino sau Anca Pop Bosceanu, marea majoritate a celor care nu au vrut să servească arta angajată, fiind cu toţii acuzaţi de spionaj şi înaltă trădare.
A fost condamnată la 3 ani închisoare, iar după eliberare i s-a permis să-şi continue activitatea, ca regizor de teatru şi film, dar şi ca profesor la I.A.T.C.
Activează ca regizoare în mai multe teatre, inclusiv la Botoşani.
Marietta Sadova a murit la Bucureşti, la 17 iulie 1981, la vârsta de 84 de ani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
