Astăzi, 13 septembrie, ne înclinăm cu respect în fața salvatorilor de vieți. Intră în foc, în apă, sub dărâmături. La înălțime sau în străfundul pământului, înfruntând intemperiile și dezastrele de tot soiul. În mijlocul oricărei nenorociri, prezența lor ne conferă siguranță, încredere, speranță. Ei sunt pompierii. Cărora le spunem astăzi La mulți ani!
13 septembrie 1848 reprezintă, înainte de toate, o pagină de glorie și de patriotism. Este ziua în care pompierii militari, au apărat cauza Revoluției. În urmă cu 172 de ani, pe 13 septembrie, compania de pompieri comandată de căpitanul Pavel Zăgănescu s-a ridicat, cu un curaj exemplar, împotriva trupelor turcești venite să înăbușe Revoluția.
Bătălia din Dealul Spirii a fost ultima confruntare armată disputată pe teritoriul românesc dintre structuri militare ale Țării Românești (Batalionul 2 Infanterie din Regimentul 2 Linie Infanterie, Compania a 7-a din Regimentul 1 Linie Infanterie și Compania de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu) și un corp de armată otoman.
La Botoșani, pompierii împlinesc anul acesta 180 ani de când veghează la siguranţa comunităţii. Mai exact, în anul 1840, aici s-a înfiinţat prima structură militară de pompieri, după modelul celei din Iaşi.
”De la prima formaţiune militară, „Comandă de Foc”, înfiinţată în 1840, pompierii botoşăneni au străbătut, generaţii la rând, un drum marcat de sacrificiu până la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, unitate modernă care veghează ca viaţa şi avutul semenilor să fie în siguranţă”,
Sublocotenent Dorina Lupu, din cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani
În urmă cu 180 de ani, unitatea de pompieri din Botoșani reunea 40 de cadre: respectiv un ofiţer, trei subofiţeri, un toboşar şi 35 soldaţi pompieri, dar și şi 20 de cai, o scară mare, o perdea de pâslă (pentru înăbuşit focul), două tulumbe, şapte sacale, şapte ciubere, 14 cofe, 20 de topoare şi 20 de căngi.
Pompierii militari de la Botoșani au făcut față multor intemperii, incendii, explozii, cutremure. Ne amintim de „marele foc din iunie 1887”, ultimul incendiu devastator din istoria Botoşaniului. Ne amintim de marile cutremure din secolul trecut, de inundațiile devastatoare, de salvările miraculoase de vieți. Ei au fost la datorie. Zi de zi, noapte de noapte.
Vă propunem astăzi o călătorie și mai îndepărtată, în Botoșanii anilor 1820. Acum 200 de ani.
Când cel pe care îl numim astăzi pompier era cunoscut ca pojarnic. Pe vremea când focul se stingea cu tulumbe (pompă de incendiu manuală, care funcționa cu un furtun) și stropitori, când apa era adusă de sacagii, în butoaiele cu două roți trase de cai. La dezastre erau chemați și căngerii (cei care foloseau prăjinile prevăzute cu un cârlig la vârf, pentru a agăța obiectele aflate la distanță).
În urmă cu 200 de ani, târgul Botoșanilor ajunsese al patrulea oraş din ţară ca întindere, număr de populaţie şi importanţă economică comercială, fiind întrecut doar de Bucureşti, Iaşi şi Galaţi. Istoricii ne spun că, la începutul secolului al XIX-lea, Botoșanii au fost printre primele centre urbane ale ţării cu iniţiative edilitare care urmăreau modernizarea oraşului prin pavarea străzilor, introducerea iluminatului public, alimentarea cu apă prin apeducte.
Iar asta nu era tot. În 1820, la cererea expresă a botoşănenilor, domnitorul Mihail Suţu a dat un hrisov prin care ”a destinat scopuri veniturilor provenite din o serie de taxe puse pe mărfurile ce intrau în oraş care trebuiau strânse şi dirijate de o Epitropie orăşenească”, aflăm de la Ștefan Cervatiuc, în studiul ”Începuturile organizării pazei contra incendiilor în orașul Botoșani”, studiu publicat pentru prima dată în revista Hierasus din anul 1979.
Din păcate, adaugă Ștefan Cervatiuc, hrisovul lui Mihail Suţu nu dădea dezlegare Epitropiei să facă cheltuieli şi pentru paza contra incendiilor care, adeseori, mistuiau oraşul.
Botoșănenii nu vor să mai fie lăsați la voia întâmplării, astfel că, "întru o unire, mari şi mici, boieri şi neguţitori", își iau soarta în propriile mâini. Își pun, adică, banii la bătaie și decid să cumpere ”4 tulumbe, 14 sacale, 16 căngi şi 20 topoare”.
Și pentru că achizițiile, singure, nu le-ar fi fost de niciun folos, se sfătuiesc să construiască ”un havuz cu cişmea în care să se aducă apă prin olane” şi "în toată vremea să fie havuzul plin cu apă".
Ca lucrurile să meargă, mai stabilesc un lucru important: "câte cinci lei de toată binaua mare, casă, dughiană, din târg şi mahalali şi câte doi lei de toată dughiana şi casa de rând”.
Nu de la toată lumea se vor încasa, însă, acești bani, ci ”numai de cătră tagma boierească şi tagma neguţitorească de toate naţiile, fără osebire, iar locuitorii săraci să nu fie supăraţi la această dare".
Așadar au achiziționat unelte, au construit ”havuzul cu cișmea”, au stabilit cum se vor colecționa banii. Treaba era pornită, mergea strună, dar și-au dat seama că nu era de ajuns.
Cine avea să folosească uneltele? Târgoveţilor li "s-a înfăţişat deodată nedumerire pentru oamenii trebuincioşi spre întrebuinţarea tulumbelor şi a uneltelor".
Decid, în cele din urmă, să trimită o jalbă către domnitor. Se întâmpla la 17 august 1827. Botoșănenii cer 40 de târgoveţi să fie scutiți de taxe. În schimbul birului, cei 40 de oameni vor trebui să facă serviciul de "tulumbagii, sacagii, căngeri, toporaşi, hornari şi clopotari".
Nicolae Iorga, în ”Studii și documente cu privire la istoria românilor”, spune că, neîncrezători doar în jalba trimisă, botoşănenii, după obiceiul pământului, recurg la persoana influentă a marelui vornic Alecu Callimachi, pe care îl roagă să stăruiască și el pe lângă domn. Dacă va reuși, "va rămâne târgul mulţămitor dumitali".
.jpg)
Consemnările vremii lasă de înțeles că domnitorul nu era dispus să renunţe la suma birului pe care l-ar fi datorat cei 40 de oameni, astfel încât i-a cam plimbat cu vorba pe botoșăneni.
Abia în 1832, scrie Ștefan Cervatiuc, odată cu punerea în aplicare a dispoziţiilor Regulamentului Organic, înfiinţându-se şi la Botoşani Poliţia, paza oraşului contra incendiilor a fost dată în atribuţia acesteia, unul dintre comisarii ei având sarcina specială din partea Eforiei oraşului de a veghea asupra "lucrărilor pojarniceşti".
Astfel, Eforia de la Botoșani întocmeşte în 1832 mai multe "închipuiri" sau planuri de cheltuieli pentru înfrumuseţarea şi paza oraşului.
Se acordă o atenție deosebită și pazei contra incendiilor. Aflăm că, la 29 iulie 1832, "pentru două tulumbe, s-au încheiat contract cu însuşi maistru de la fabrica din Austria după proba ce au adus una şi la Fălticeni, care prubuluind-o neguţitorii trimeşi de aice înadins, aruncă apa în sus până la 18 stânjeni sunt celi mai bune tulumbe de care până acum s-au adus în Moldova".
Drept răspuns, la 11 august şi la 1 septembrie, Departamentul ordonă Eforiei Botoşani "să se sâlească a înjgheba toati uneltili apărătoare di foc cu cât se va putea mai îngrabă fiind una din celi mai vajnice şi mai însămnătoare trebuinţi decât toati altili la siguranţa oraşului".
”Nu cunoaştem data exactă când s-au terminat de făcut toate aceste unelte. În orice caz ele erau gata la sfârşitul anului 1832, căci la un ordin al Departamentului din 24 aprilie 1833 în care se cerea Eforiei să trimită un izvod de toate instrumentele pojarniceşti şi să-şi mai procure încă 4 care cu câte 2 boi, dacă nu le are, Eforia întreabă pentru ce sunt necesare aceste care deoarece ea "pentru ce au avut nevoie au şi închipuit a sa gospodărie încă din anul trecut”. De la an la an această "zestre" a sporit”, scrie Ștefan Cervatiuc.
Astfel, însemnarea de toate lucrurile pojarniceşti pe care Eforia Botoşani o predă comisarului Neculai Teodor la 13 aprilie 1834 cuprindea: 2 tulumbe cu tot tacâmul lor, 20 ele topoare, 20 de căngi, 2 sacale cu cotigile lor pe lângă tulumbe, 4 săcăluţe de mină cu cotiugile lor, 4 cofe la sacale, 8 căzi mari ce stăteau în piaţă pline cu apă, 6 cai cu harnaşamentul complet şi alte lucruri mai mărunte, în total "97 bucăţi care toati aceste lucruri se află bune, sănătoasă la Eforia Botoşani".
Conform statului nominal al cancelariei Eforiei, în 1833 oamenii cu atribuţii în paza contra incendiilor erau: 1 comisar, 2 tulumbagii din care unul era "tulumbagi - baş", 2 clopotari care stăteau de veghe permanent în turnul bisericii catedrale, dând alarma în caz de primejdie prin tragerea clopotelor, 2 hornari, 8 sacagii precum şi 24 ciocli şi 20 fanaragii care erau datori să sară în ajutor în caz de incendiu.
Aflăm amănunte interesante și din documentele care se referă la măsurile luate de Eforia şi Poliţia Botoşani pentru prevenirea incendiilor.
În 1832, de pildă, Eforia opreşte pe negustorii care prefac rachiu de a încălzi clădirile lor cu foc de lemne. Negustorii, înţelegând scopul luării acestor măsuri, se obligă să lucreze, în viitor, cu mangal.
Departamentul Treburilor Dinlăuntru a trimis şi el o serie de "instrucţiuni" Vorniciei Botoşani motivate de faptul că Târgu-Frumos, la 18 februarie 1834, s-a prefăcut în cenuşă, printre altele şi din cauză că nu fuseseră luate măsuri preventive.
Aceste "instrucţiuni" prevedeau de asemenea, ca fiecare proprietar de casă sau de dugheană să aibă cange, odgoane, scară, vase cu apă, şi hogeacul bine curăţit. Se mai hotăra "a nu se face focuri pe afară, prin şuri şi alte locuri unde poate bate vânt, a nu fi slobozi vezăteii a umbla cu liuleile aprinse prin grajduri şi locuri cu fân, să nu să îngăduiască pe nimeni, orice faţă ar fi, să umble cu ciubucile aprinse prin uliţi şi mahalale ci numai în casă a se afumi".
O măsură deosebită a Eforiei Botoşani a fost aceea ca toţi meşterii "care lucrau fierăria cu foi şi ciocane prin parătci de lemn printre dughenele şi casele acoperite cu stuh din mijlocul târgului să fie îndepărtaţi spre marginea acestuia".
Cu toate că poliţia făcea "necontenit publicaţii în toate zilele cu batere de dărăbană spre auzul tuturor" a acestor dispoziţii, unii dintre negustori - şi în special supuşii străini - nu voiau să se conformeze spre a nu face cheltuieli în plus, ceea ce pe de o parte atrăgea dese mustrări ale Eforiei către Poliţie, iar pe de altă parte au provocat mai multe începuturi de incendii care nu s-au extins tocmai datorită intervenţiei prompte şi eficace a pojarnicilor.
Aşa de exemplu, la 18 mai 1833, Eforia raportează Departamentului că în ziua de 30 aprilie "pe la ceasurile 6 de noapte s-a iscat un foc straşnic din dosul dughenilor din pliaţul târgului, şi cu ajutorul lui Dumnezeu, în ceasul ce au ajuns şi tulumbele cu alte unelte de foc, îndată s-au stins focul; asemenea şi la un han al lui Zadurovici ce i-au dat foc un frate al lor lipsit de minte”. Tot aşa, raportând Vorniciei despre focul iscat la casele lui Iosup Meir, în 28 august 1834, Eforia arată că "nici cum nu s-a găsit la acesta apă cu cadă şi alte instrumente", şi de aceea ”două zile nu se vor înjgheba toate aceste, la revizaţia (controlul) ce se va face, unii ca aceia vor fi traşi în răspundere şi supt giudecata politicească", iar pe cel ce se va împotrivi sub pretext de supus străin "Eforia şi Poliţia nu-l va cunoaşte supus străin, că de la un aseminea împotrivitoriu binelui obştesc să poate nenoroci un târg".
O astfel de nenorocire era să ne întâmple în noaptea de 19 spre 20 martie 1835 - se spune într-un raport către Departament - când "s-a aprins un foc mare la o casă a unui jidov în uliţa Ţigănimei nu departe de Eforie şi am alergat noi cu toţii cu toate instrumentele pojărniceşti şi, cu tot silnicul vânt ce era şi care făcea de zbura scânteile departe, tot am reuşit să nu se întindă răul mai departe. Casa care a ars nu este de o calitate vrednică şi jidovul n-a fost următor instrucţiunilor poliţieneşti, căci la dugheana lui n-a avut nici cadă cu apă, nici scară, nici otgon, nici cange, nici topor".
Cele mai eficace măsuri de prevenirea incendiilor s-au luat însă după vizita pe care domnitorul Mihai Sturza a efectuat-o în Botoşani, în luna mai 1835.
Printre altele, domnitorul s-a interesat şi de felul cum execută locuitorii oraşului dispoziţiile luate de Eforie pentru paza focului, scrie Ștefan Cervatiuc în studiul amintit.
Domnitorului i s-a arătat atunci nesupunerea unora dintre boieri şi neguţători care nu păzesc deloc asemenea dispoziţii.
Domnitorul a poruncit Isprăvniciei ca pe acei mai însemnaţi la asemenea nesupunere pentru binele şi liniştea obştescului folos "să se ștrefuiască (amendeze, nota red.) în folosul Eforiei, iar pe cei mai mai de gios să se înfrâneze prin poliţieneştile măsuri. Nedumerită Eforia întreabă Departamentul, la 29 mai 1835, ce anume ştreaf să se poată lua şi care ar fi acele "poliţieneşti măsuri" pentru înfrânarea nesupuşilor”, consemnează Artur Gorovei în ”Monografia orașului Botoșani” (1926).
Departamentul, răspunde clar: pe "fruntaşi" să se ştrefuiască (amendeze) cu "preţul ce ar costisi pojarniceştile instrumenturi ce fiecare este dator a le avea la binaua sa" iar pe cei "neavuţi să se înfrângă înaintea binalei sale câte cu zece lovituri spre pildarisirea şi a altora, îndatorându-I apoi, atât pe cei dintâi cum şi pe cei de al doilea, a face îndată asemenea instrumenturi".
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
