Firmele de asigurări plătesc cele mai mari despăgubiri din întreaga țară pentru accidentele în care sunt implicate mașini înmatriculate în județul Suceava, la Botoșani situația stă altfel.
Intr-o statistică realizată pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară privind valoarea medie a daunei plătite de firmele de asigurări, pe primul loc în țară se situează județul Suceava, atât în ceea ce privește accidentele în care sunt implicate mașinile proprietate privată, cât și cele aparținând persoanelor juridice.
Astfel, pentru mașinile “private” din județul Suceava implicate în accidente, valoarea medie a daunei a fost în ultimii trei ani de 9.401 lei, în vreme ce la Iași aceasta a fost de doar 5.288 lei, la Botoșani – 6.947 lei sau la Neamț – 6.370 lei. In cazul mașinilor “de firmă”, diferența e uriașă între daunele plătite pentru suceveni și cele plătite pentru șoferii din alte județe: Suceava – 16.338 lei, Iași – 5.244 lei, Botoșani – 5893 lei, Bacău -6.312 lei, Neamț – 7.779lei, Vaslui – 8.036 lei.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a solicitat companiei de consultanță Milliman, la începutul acestui an, să efectueze o analiză independentă ce a avut printre obiective determinarea unor repere de referință la nivelul pieței RCA privind dauna medie și frecvența medie a daunei, pe date comparabile pentru cele nouă societăți autorizate să practice asigurări obligatorii auto. Ca urmare, au fost furnizați indicatori principali de daunalitate: frecvența daunelor, dauna medie, rata daunei, prima de risc etc. Acest demers s-a bazat pe informațiile referitoare la prime și daune brute de reasigurare, pentru ultimii trei ani (2013, 2014 și 2015), informează economica.net.
Surprinzător sau nu, ținând cont de cum se circulă pe drumurile din județ și de absența cvasi-totală a poliției rutiere pe șoselele noastre, cea mai mare valoare a daunei medii plătite de asigurători în România este pentru mașinile înmatriculate în județul Suceava. Acest nedorit loc 1 este ocupat de șoferii suceveni atât în cazul mașinilor proprietate personală, cât și în cazul mașinilor “de firmă”. In topul național, județul Suceava este urmat de Sălaj (9.192 lei valoare medie a daunei la persoane fizice) și Călărași (8.127 lei), dar se află la mare distanță de județele învecinate: Botoșani – 6.947 lei, Bacău – 6.916 lei, Neamț – 6.370 lei, Iași – 5.288 lei, Vaslui – 5.694 lei.
Valoarea medie a daunelor plătite pentru mașinile agenților economici implicate în accidente a fost de 5.244 la Iași, 5.893 lei – Botoșani, 6.312 lei – Bacău, 7.779 lei – Neamț, 8.036 lei – Vaslui.
O femeie de 35 de ani, mamă a doi copii, s-a înjunghiat cu un cuțit în abdomen
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
La Botoșani... O familie nu și-a dat seama că acoperișul casei în care locuiește a luat foc
Sergiu Bălășcău
Oct 30, 2024
CLIPUL ZILEI: S-a făcut lumină în spatele fostei băi centrale
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Un eveniment unic – „Calea de la EGO la Sinele tău”
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024