Data de 1 august 2016 a fost ultima în care a ocupat postul de director în Primăria Botoșani. Geanina Bulmagă este prima șefă din instituție care își pierde funcția.
Și nu neapărat în urma unui management defectuos sau a criteriilor de ordin politic. Ci, pentru faptul că oricum nu a fost promovată pe această funcție prin concurs, ci cu titlu de interimat, după pensionarea lui Valerian Sănduc.
Însă potrivit Legii 188/1999 într-un an calendaristic o persoană poate îndeplini atribuțiunile unei funcții de conducere doar pentru o perioadă de maximum 6 luni de zile. În aceste condiții, nu ar fi existat cadru legal pentru continuitatea pe funcție a Geaninei Bulmagă, cea care i-a fost practic ”elevă” fostului director economic al Primăriei, de la care a deprins toate tainele din domeniu.
Luni, 1 august 2016, primarul Cătălin Flutur a emis o dispoziție pentru încetarea exercitării temporare a funcției de director pentru Geanina Bulmagă.
Ulterior a mai dat o alta prin care să se stabilească modul în care vor fi preluate aceste prerogative, până la organizarea unui concurs.
Deși bursa zvonurilor a fost extrem de activă și o indicau pe Mirela Ghiorghiță ca fiind succesoarea pe funcție a Geaninei Bulmagă, primarul a avut o altă poziție.
Astfel, atribuțiile vor fi împărțite între șefii departamentului economic și cei de la Direcția de Impozite și Taxe Locale.
Și vor fi demarate procedurile de organizare a concursului. Cum este vorba despre o funcție de conducere, examenul va avea loc la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, structura care îl va organiza.
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024
BNR lansează o nouă monedă: CUM arată și ce valoare are
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024