FC Botoșani – UTA Arad se joacă sâmbătă de la ora 18:45 pe Stadionul Municipal Botoșani.
Dan Alexa, antrenorul principal de la FC Botoșani crede că va fi un meci cu presiune, împotriva unei vecine de clasament cu o echipă schimbată foarte mult față de sezonul trecut.
O formație care are în componență jucători buni, cu calitate, care pot să facă diferența.
„Au o echipă echilibrată, au început sub așteptările suporterilor dar cred că pe undeva e normal. Nu sunt omogeni și cu siguranță vin aici, am văzut și declarațiile lui Mircea Rednic, să-și vândă scump pielea. Pentru noi important este să jucăm cu foarte multă determinare, să păstrăm ce am făcut bine în jocurile astea două și să mai reparăm din greșelile care ne-au făcut să nu luăm cele trei puncte”,
Dan Alexa, antrenor FC Botoșani
Pentru această partidă tehnicianul așteaptă o victorie și mizează ca jucătorii de la FC Botoșani să arate dorință și ambiție.
Fotbaliștii de la gruparea locală au anunțat că vor ieși vineri, 22 septembrie 2023 pe Pietonalul Unirii, începând cu ora 16:30 pentru întâlniri cu suporterii.
De altfel, sâmbătă sunt anunțate temperaturi pozitive la Botoșani, de până la 29 de grade Celsius, ceea ce înseamnă că și numărul celor prezenți la meci ar putea fi ridicat.
Declarațiile integrale dinainte de meci, în materialul video de mai jos
Zilele Dorohoiului: Jandarmii fac paza, iar sancțiunile nu se iau în glumă
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Liviu Ciobotariu, mulțumit și nu prea după egalul cu Dinamo: Puteam chiar să câștigăm!
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Aproape de noi... Un jaf bancar a eșuat fiindcă hoțul nu a găsit banii și a fugit
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Avertizare meteorologică: Județul Botoșani, sub COD PORTOCALIU de ploi și vânt
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
După doi ani, fostul antrenor al FC Botoșani și-a găsit echipă
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024