Luni, 20 iulie 2020, am avut bucuria de a organiza atât cununia civilă a soților Mihai și Elena, cât și cununia religioasă a acestora și încreștinarea celui mai mic membru al familiei, Andreea Tipișca, reușind astfel să punem temelia duhovnicească a acestei familii, urmând ca până la finalul lunii august să le oferim o casă nouă, având sprijinul celor care vor dori să contribuie la realizarea acestui gând, transmite Arhiescopia Iașilor.
Scopul final al campaniei „Împreună ridicăm o casă” este acela de-a ajuta familiile beneficiare să se integreze în societate și de a le oferi șansa la o viață normală. Dincolo de zidurile fizice ale caselor pe care le ridicăm, scopul nostru este acela de a contribui la ridicarea duhovnicească a acestor familii, de a pune „temelia” unei vieți duhovnicești în care membrii familiei să trăiască după învățătura Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții.
Nașii mirilor au fost doamna Elena Vrajotis, primarul comunei Călărăși, împreună cu soțul, Corneliu Vrajotis, aceștia asumându-și rolul de părinții spirituali ai familiei.
„Ne bucurăm că avem oportunitatea de a fi alături de această familie și de a fi părinții spirituali. Vom face tot ce ține de noi pentru a-i integra în societate așa cum se cuvine și de a le oferi strictul necesar. Felicităm inițiativa tinerilor din ASCOR Iași pentru tot ceea ce fac, atât pentru familia Tipișca de la noi din comunitate, cât și celelalte activitățile sociale, culturale și misionare”,
a mărturisit Elena Vrajotis, primarul comunei Călărăși, județul Botoșani, conform Doxologia.
„A fost o bucurie să fiu naș de botez al fetiței Andreea, alături de colega noastră Ecaterina Vîlcu, voluntar ASCOR Iași. Am acceptat cu multă emoție invitația de a fi nași, nu mă așteptăm să primesc o astfel de invitație, dar m-am bucuram și mă bucur nespus de mult că sunt, de acum, membru al acestei familii și că împreună reușim să o ajutăm să se ridice din grele încercări. Prin implicarea în organizarea evenimentelor privind cununia civilă și religioasă a soților Tipișca, dar și prin faptul că am devenit împreună cu Ecaterina, părinții spirituali ai Andreei, am trăit cu adevărat bucuria de a fi inițiatorul și coordonatorul campaniei „Împreună ridicăm o casă”, pentru că prin aceste evenimente am „zidit” această familie în veșnice și am contribuit la „nașterea din apă și Duh” a Andreei”,
Andrei Mocanu, Inițiatorul și coordonatorul campaniei
Cele două ceremonii religioase au fost oficiate de părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei, părintele Andrei Topliceanu de la Parohia „Sfântul Dimitrie” Pleșani, părintele Petru Ciobanu de la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Șendrei, părintele Daniel Mihai Nohai de la Parohia „Sfânta Varvara” Șorogari și părintele Călin Mardar de la Parohia „Sfânta Treime” Călărași.
La eveniment au participat oficialități locale, tinerii din ASCOR Iași, dar și sponsori ai campaniei, pintre care îl amintim pe domnul Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o inimă” din Botoșani, care ne este alături la fiecare ediție a campaniei, fiind unul dintre susținătorii principali ai campaniei.
Tinerii căsătoriți au menționat că ar mai avea nevoie de sprijin și pentru achiziția mobilei pentru casă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr din Botoșani, pus pe furat din scări de bloc: A fost REȚINUT de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Schimbări la RAR: Toți șoferii trebuie să respecte noile reguli
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
O grădiniță din municipiu a fost sfințită de un sobor de preoți
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024