Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținută miercuri, 16 august 2023, la Spitalul Județean „Mavromati”.
De multe ori există nemulțumiri și comentarii în mediul online cum că doctorii dorm în timpul gărzii.
Motiv pentru care medicul șef al Secției de Chirurgie din cadrul Spitalului Județean „Mavromati, Iulian Preda, a transmis un punct de vedere în acest sens.
S-a referit mai întâi la secția pe care o coordonează:
„Echipa mea este de 10 chirurgi cu tot cu mine. Am doi colegi care sunt în situații medicale severe, nu intru în detalii pentru că nu este frumos și nu vreau să intrăm... Deci, eu în septembrie voi intra cu opt chirurgi să fac 60 de gărzi”
Iulian Preda, medic șef Secția de Chirurgie.
Și a susținut că doctorii trebuie să se și odihnească în gărzi.
„S-a spus de ce doctorii nu au voie să doarmă? Ba să știți, doctorul trebuie să doarmă în gardă, nu putem să stăm 24 de ore în poarta secției cu sare și cu pâine să vă așteptăm. Vă dau definiția gărzii: se cheamă odihna activă a medicului în perioada de gardă. Deci, eu în gardă, și alte specialități, colegi de-ai mei trebuie să se și odihnească, ”
Iulian Preda, medic șef Secția de Chirurgie.
Secția de Chirurgie se confruntă cu deficit de personal.
O tânără din Botoșani care face furori în lumea mondenă din capitală condamnată de instanță
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Gabriela Erdic
Sep 21, 2024
Atmosferă vibrantă cu zeci de elevi, profesori și activiști de la Botoșani
Gabriela Erdic
Sep 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Gabriela Erdic
Sep 21, 2024