Familia a fost evacuată, urmând să trăiască într-o locuință socială.
Cinci copilași cu vârste cuprinse între 4 și 17 ani, împreună cu părinții lor, din orașul Flămânzi, au rămas fără acoperiș deasupra capului după ce casa în care locuiau fost afectată de două incendii produse în mai puțin de trei săptămâni.
De pe 21 februarie, în urma unui incendiu care a izbucnit de la un coș de fum necurățat de funingine, nu și-au mai putut folosi soba pentru a-și încălzi locuința.
Marți, 9 martie, în jurul amiezii, în interiorul casei s-a produs un nou incendiu generat, cel mai probabil, din cauza suprasolicitării instalației electrice. Deși ambii părinți erau acasă, aceștia au observat flăcările târziu, când acestea au cuprins toate bunurile din locuință.
Chemați în ajutor, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Flămânzi au ajuns la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă.
La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile din interiorul casei. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri.
Cele șapte persoane au fost transportate într-o locuință socială pusă la dispoziție de Primăria orașului Flămânzi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024