În ultimele două săptămâni majoritatea infracțiunilor pe linie rutieră au fost săvârșite de tineri din comunele județului.
Un al caz similar s-a produs duminică, 17 septembrie 2023. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul comunal din localitatea Vorniceni, un autoturism, care la vederea autospecialei de poliție, a schimbat direcția de deplasare.
Polițiștii au procedat la oprirea autoturismului respectiv, stabilind identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Corlăteni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducerea pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea avea inspecția tehnică periodică expirată și nu era asigurat.
Pentru lipsa asigurării și a inspecției tehnice periodice expirate, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.305 lei, iar pentru conducere fără permis a fost întocmit dosar de cercetare penală.
(Sursa foto - Bazar Media)
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024
CLIPUL ZILEI: Cele 10 cuvinte ale unui consilier județean
Oana Sava
Oct 24, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapei a XVI-a din Superliga: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024