S-a gândit să își sporească veniturile din contrabanda cu țigări, astfel că a înlocuit țigările din câteva pachete goale cu bucăți de carton.
Deși a mai fost depistată în timp ce vindea țigări de contrabandă, o femeie a hotărât că este vremea să treacă la un alt nivel.
Pentru că pachetele de țigări, fie ele și de contrabandă, trebuie cumpărate ”angro” înainte de a le revinde ”en detail”, femeia a considerat că profitul ar fi considerabil mai mare dacă ar înlocui țigările din câteva pachete goale cu bucăți de carton.
Atenția jandarmilor a fost atrasă de comportamentul femeii, care la vederea echipajului de ordine publică a încercat să părăsească zona unde se afla, situată în apropierea Pieței Centrale din municipiul Dorohoi.
Verificările efectuate au scos la iveală intenția cu iz penal a femeii, asupra acesteia fiind găsite 12 astfel de pachete, cu care intenționa să îi păcălească pe eventualii clienți.
Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de înșelăciune, care vor fi înaintate organelor de urmărire penală competente.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
SEARA TRECUTĂ: Casă în pericol din cauza unui incendiu, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
AUR Botoșani, prima organizație care a depus dosarele consilierilor locali
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Polițiștii de criminalitate i-au învățat pe liceeni cum să se apere pe internet
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024