Acțiune extrem de interesantă organizată la Botoșani.
Agenţia Naţională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani organizează marţi, 5 septembrie 2017 ora 10.00, conferinţa prilejuită de lansarea Campaniei naţionale de prevenire a consumului de canabis #POTALTFEL, care va avea loc la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Botoşani.
În calitatea sa de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, ANA implementează, în perioada 5 septembrie 2017 - 31 iulie 2018, campania naţională media de prevenire a consumului de canabis #POTALTFEL.
Campania are drept scop creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare a populaţiei generale, cu vârsta cuprinsă între 15-64 de ani, cu accent pe populaţia şcolară de 15-24 de ani, asupra efectelor medico-psiho-sociale ale consumului de canabis, în vederea neînceperii şi/sau evitării trecerii de la consumul ocazional/recreaţional la consumul regulat de canabis.
#POTALTFEL reprezintă un răspuns integrat şi complet în planul politicilor publice, cu rol emergent la dinamica consumului de droguri în România.
În cadrul conferinţei de presă vor fi prezentate şi rezultatele studiilor privind consumul de canabis în România, realizate la nivelul Agenţiei Naţionale Antidrog, respectiv Studiul naţional în populaţia generală privind consumul de tutun, alcool şi droguri (GPS) 2016, corelativ cu Studiul în populaţia şcolarizată cu vârsta de 16 ani - ESPAD 2015, precum şi datele cuprinse în Raportul naţional privind situaţia drogurilor în România 2016.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Angajatori din Botoșani, întâlnire cu inspectorii de muncă la sediul ITM: CE s-a discutat
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Laborator performant inaugurat în ultima zi de președinte a Doinei Federovici – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024
Polițiștii botoșăneni i-au vizitat pe elevii unui liceu din județ în „Săptămâna Altfel”
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Un nou drum județean intră în proces de modernizare
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Preot din Botoșani, despre costumele de Halloween: Este ceva anticreștin
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024