Viitorul președinte al Consiliului Județean speră că nu va întâmpina probleme în promovarea unor proiecte de dezvoltare, pe valul unui vot politic pentru a pierde dintr-un eventual capital electoral.
Așa cum se întâmplă de fapt în politica românească, o rețetă aplicată de altfel în Consiliul Local unde anumite proiecte pentru botoșăneni erau temporizate de votul politic.
Valeriu Iftime este de părere că și scorul partidului la Consiliul Județean este unul mulțumitor.
Valeriu Iftime, viitor președinte de CJ
„E ușor să faci o construcție la Consiliul Județean acum pentru că scorul Partidului Național este foarte, foarte mare. ”
În plenul județean vor obține mandate de consilieri PSD, PNL și AUR.
Cel mai probabil liberalii vor negocia o alianță cu cei de la AUR: „Nu știu dacă cu AUR. Dl Cilibiu a fost liberal. Nu prea contează culoarea politică.”
În orice caz, toate aceste negocieri vor fi purtate în următoarele patru luni și ceva, pentru că viitorul președinte și noul plen va depune jurământul spre finele lunii octombrie 2024.
Furtuna Ashley ajunge și în România, după ciclonul Boris: Temperaturilor vor scădea drastic
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Descoperire PERICULOASĂ pe câmp: Șase proiectile ridicate de pirotehnicieni
Oana Sava
Sep 24, 2024
Spectacol cu mașini puternice la Cornișa, amatorii de senzații tari pot participa la „Taxi Drift”
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Se caută director la o unitate medicală din subordinea CJ-ului
Oana Sava
Sep 24, 2024
Vrei să îmbraci uniforma? Jandarmeria Botoșani recrutează candidați – LOCURILE disponibile
Oana Sava
Sep 24, 2024