Doar o zi a stat Marius Croitoru fără echipă. După ce s-a despărțit de FC Botoșani, mijlocașul de 34 de ani va semna cu o altă echipă din Liga 1.
Potrivit Digisport, marți, în ziua meciului cu CSMS Iași, câștigat de botoșăneni cu 1-0, Croitoru a declarat că ”s-au adunat prea multe” și nu mai poate continua sub comanda lui Leo Grozavu. Miercuri seară, la meciul ASA Târgu Mureș-ACS Poli Timișoara 0-0, Croitoru s-a aflat în autocarul bănățenilor și a urmărit meciul din tribunele arenei mureșene. Astăzi, joi, 13 august, mijlocașul va ajunge la Timișoara, unde va efectua vizita medicală și va semna cu gruparea antrenată de Dan Alexa.
Daniel Stanciu, managerul sportiv al clubului de pe Bega, a confirmat la finalul partidei cu ASA că Marius Croitoru va semna cu Timișoara. ”Suntem în discuții cu el, a și fost prezent aici la Tg. Mureș, ne-am înțeles, în principiu. Ne va însoți la Timișoara și vom stabili datele contractuale mâine, sper să ne înțelegem. E un jucător pe care îl dorim foarte mult atât eu cât și stafful tehnic. Am suferit mult în această zonă a terenului”, a declarat Stanciu.
În vârstă de 34 de ani, Croitoru a mai jucat, în carieră, la Bacău, FC Vaslui, Steaua, Ceahlăul, Politehnica Iași, Astra și FC Botoșani, în Liga 1, respectiv la Atyrau, în Kazahstan.
Botoșănean abia ieșit din închisoare, băgat din nou după gratii de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
ALERTĂ alimentară: Produs retras de pe rafturile unui hipermarket din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Amenzi de până la 6.500 de lei pentru folosirea incorectă a cardurilor de alimente
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Casa de Pensii Botoșani, anunț pentru femeile care au născut sau au adoptat copii
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
S-a stabilit programul etapei a XIII-a din Superligă: CÂND joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024