Adolescenta în vârstă de 17 ani a sărit dintr-un autoturism aflat în mers, ea suferind răni uşoare.
Fata ar fi avut o discuţie contradictorie cu tânărul aflat la volan, iar pe fondul acestei tensiuni şi al faptului că şoferul a refuzat să oprească, ea a deschis portiera şi s-a aruncat.
Potrivit purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu, adolescenta, care a recurs la acest gest pe fondul unei crize de gelozie, a suferit răni uşoare şi a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Mavromati”, relatează stirileprotv.ro.
“Un tânăr de 23 de ani din comuna Lunca este cercetat penal după ce, în timp ce conducea autoturismul pe DC 40 în localitatea Zlătunoaia, având pasageră pe locul din dreapta faţă o tânără de 17 ani, pe fondul unei discuţii in contradictoriu, ea a deschis portiera şi a sărit în afara autoturismului în timp ce acesta era în mişcare”,
Delia Nenişcu, purtător de cuvânt IPJ Botoşani
Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, el având o concentraţie alcoolică de 0,50 mg/l în aerul expirat.
Tânărul este cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Sfârșit tragic pentru cinci botoșăneni: AVERTISMENTUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Pro Car Chiptuning Solutions SRL
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Mai mulți botoșăneni rămân FĂRĂ apă din cauza unei avarii: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024