Ministru Muncii a dat astăzi, 8 iunie 2016, o veste cât se poate de îmbucurătoare pentru bugetarii din toată țara. Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență privind salarizarea.
Guvernul a aprobat, miercuri, ordonanţa de urgenţă privind salarizarea bugetarilor, de prevederile acesteia urmând să beneficieze peste 650.000 de persoane din administraţia publică centrală, a declarat ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, într-un briefing la Palatul Victoria.
"Să nu uităm că această ordonanţă (...) este despre oameni, despre oameni care ne-au comunicat frustrările pe care le au în sistem, ne-au comunicat încurajările pentru rezolvarea acestor disfuncţionalităţi. Ce facem noi astăzi, prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă? (...) Încercăm să rezolvăm, să corectăm nişte inechităţi, nişte disfuncţii majore care s-au strâns de ani de zile în sistemul public de salarizare, după o încercare ratată în 2010 de a avea o lege-cadru care nu s-a aplicat niciodată, deşi ar fi putut să fie începută, să fie aplicată de ani de zile”, a spus ministrul.
De asemenea, acesta a mai afirmat pentru Agerpress că nu se vor rezolva absolut toate problemele prin această ordonanţă, dar ”ştim exact ce rezolvăm, ştim pe ce date stăm şi ştim că peste 650.000 de oameni din administraţia publică centrală vor beneficia de prevederile acestei ordonanţe", a afirmat Pîslaru.
CITEȘTE: Decalajul salariilor până în 2019! Botoșani VS București
Produsul preparat în Botoșani care a cucerit Europa: Este făcut după o rețetă secretă
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
O tânără din Botoșani care face furori în lumea mondenă din capitală condamnată de instanță
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Gabriela Erdic
Sep 21, 2024
Atmosferă vibrantă cu zeci de elevi, profesori și activiști de la Botoșani
Gabriela Erdic
Sep 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024