În aceste zile, constructorul lucrează pe două sectoare ale rețelei de drumuri județene: DJ298 Dumeni – Dragalina și DJ296 Botoșani – Roma – Podeni.
Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, vicepreședintele Dorin Birta și directorul DJDP, Cătălin Gheorghian, au inspectat lucrările efectuate pe tronsoanele de drum a căror amplasamente au fost predate constructorului.
„Vrem să rezolvăm cât mai multe din problemele infrastructurii județene. Facem eforturi să identificăm resursele necesare pentru efectuarea lucrărilor de întreținere, în contextul în care banii alocați de guvern pentru reparația și întreținerea drumurilor județene sunt blocați de procesul deschis de Instituția Prefectului. Chiar dacă judecătorii Tribunalului Botoșani au apreciat drept just și legal modul în care Consiliul Județean a împărțit banii alocați de Guvernul României pentru drumurile județene și comunale, sentința a fost atacată la Curtea de Apel Suceava”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Vicepreședintele Consiliului Județean Dorin Birta a declarat că următoarele sectoare de drum pe care se va interveni sunt DJ208H, Baisa – Corni, unde, punctual, a cedat structura drumului din cauza supratonajului și se vor turna covoare asfaltice pe alte trei sectoare de drum cu probleme: DJ 208C Mesteacăn – Vorona, DJ 292 Vorniceni – Săveni și DJ 208 D Bucecea – limită județ Suceava.
„Am promis că vom avea o infrastructură rutieră bună și asta facem. Trecem peste orice piedică pusă și intervenim acolo unde sunt cele mai mari probleme pentru că toți locuitorii județului au nevoie de drumuri bune. Am promis la începutul anului că vom turna 30 de kilometri de covor asfaltic și ne ținem de cuvânt”, a declarat Dorin Birta.
În acest an, doar prin lucrări de întreținere se vor turna covoare asfaltice pe aproximativ 30 de kilometri de drumuri județene. Pe lângă lucrările de întreținere, se lucrează în prezent și la modernizarea drumurilor județene. Astfel, din fondurile asigurate de Consiliul Județean se toarnă asfalt pe drumul Prăjeni – Plugari. Se lucrează și pe șantierele deschise pe Drumul Strategic, care totalizează 106 kilometri, dar și în cadrul celor cinci sectoare modernizate prin PNDL II: DJ 208H, Vorona – Oneaga – Pădureni (12,7 km), DJ 292A Corlăteni – Dimăcheni (2,155 km), DJ 282 A Ionășeni – Mășcăteni (10 km), DJ 293 Coțușca – Ghireni – DN 24C (6,5 km) și DJ 291D Ibănești – Cristinești (5 km).
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Liviu Ciobotariu, după înfrângerea cu Rapid: Mă așteptam la mai multe de la elevii mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Jocurile video vor deveni materie opțională în licee: Decizia a fost luată de Ministerul Educației
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Artizanul (ne)cunoscut al României care s-a stins la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
O parohie din Protopopiatul Dorohoi face pregătiri pentru colinde
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Declarația zilei 1 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024