Una dintre sarcinile pe care le-a primit unu dintre vicepreședinții Consiliului Județean Botoșani a fost aceea ce a controla fiecare centru de plasament din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGSPC), instituție aflată sub tutela CJ.
Asta după numeroasele scandaluri petrecute în centrele de plasament din alte județe ale țării.
„Am rugat vicepreședintele să facă o verificare pentru că presa a arătat că s-au întâmplat o serie de abuzuri pe la casele de copii din țară și imediat am preluat această chestiune și i-am spus dlui Toma să descindă în toate centrele și să vadă despre ce este vorba, ochiometric. M-a asigurat că nu sunt probleme”
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
Realitatea din centre, urmare a verificărilor efectuate a arătat că la Botoșani nu sunt disfuncționalități în ceea ce privește activitatea din centrele de plasament.
Costică Macaleți, președintele CJ, a recomandat conducerii Direcției Copilului să continue să asigure un climat potrivit copiilor care se află în grija statului, așa cum s-a întâmplat și până în prezent.
”I-am spus dlui Șlincu să aibă ochii cât cepele că este o activitate destul de sensibilă și nu aș vrea să se întâmple așa ceva pe la casele de copii, mai ales că acești copii chiar au nevoie de o atenție specială și așa soarta le-a fost potrivnică, nu au mamă, nu au tată sau au și i-au dat în plasament”
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
În jur de 1.000 de copii se află în grija statului, fie că vorbim de centre rezidențiale sau asistenți maternali profesioniști. (G.E.)
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024