După două zile în care Primăria a fost epicentrul nemulțumirilor apărute pe marginea derulării unor lucrări de investiții, s-a ajuns la o soluție temporară, cel puțin pentru unul dintre obiective.
Intervențiile au fost amânate la Grădinița nr. 19 după numeroase discuții cu toți cei implicați, pentru o perioadă de trei săptămâni.
Primarul atrage atenția însă, că sunt mai multe unități de învățământ unde va fi nevoie de măsuri similare, respectiv relocarea elevilor sau desfășurarea de cursuri online. Însă, va da curs la toate lucrările necesare și cerute deopotrivă de părinți și cadre didactice.
„Botoșănenii m-au ales să fac treabă și asta fac. Avem în derulare 12 proiecte de investiții care privesc instituțiile de învățământ. Aceste proiecte sunt în diverse stadii și pentru a fi implementate trebuie să înțelegem că trebuie să facem unele sacrificii. Aceste sacrificii se referă și la relocarea copiilor pentru a putea lucra în clădirile instituțiilor de învățământ pe care toți ni le dorim moderne”,
Cosmin Andrei, primar
„Mai mult, a apărut o oportunitate de finanțare pentru autoritățile publice locale care pot reabilita clădirile instituțiilor de învățământ, cu bani europeni. Ce facem? E foarte simplu să nu facem nimic, să nu avem botoșăneni supărați sau să avem școli și grădinițe la standarde europene și sigure la incendii, cu dotările necesare. Cu condiții demne de secolul XXI”,
Cosmin Andrei, primar
Aceste axe de finanțare sunt oferite prin Agenția Fondului de Mediu care a alocat o sumă de 384 milioane de lei din care 192 milioane pentru localități cu peste 5.000 de locuitori, cum este și cazul municipiului Botoșani. Iar finanțarea nerambursabilă este de 90% printre primăriile care au nevoie de fonduri pentru modernizarea unităților de învățământ.
„Putem face lucrări de reabilitare termică, asigurarea sistemului de încălzire, a sistemului de furnizare a apei calde pentru că avem școli astăzi în Botoșani unde nu există apă caldă la toalete. Lucrări de reabilitare, modernizare, instalare sistem de climatizare, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice, sisteme de management energetic integrat pentru clădiri și alte activități. Sunt eligibile și cheltuieli pentru repararea acoperișului”,
Cosmin Andrei, primar
La Școala 12, la Liceul Economic dar și la Colegiul Laurian plouă în sălile de clasă, aceste unități având serioase probleme cu infiltrațiile în acoperiș.
„Vă spun foarte ferm că nu voi rata nicio oportunitate de finanțare chiar dacă asta înseamnă să supăr unii părinți care pot întâmpina dificultăți cu copiii care sunt afectați de aceste lucrări. Pentru că este datoria mea să reabilitez aceste clădiri ale unităților de învățământ. Și acest lucru a fost cerut și de părinți și de directori”,
Cosmin Andrei, primar
Însă, odată începute efectiv lucrările, apar discuțiile și nemulțumirile cauzate de disconfortul creat la deschiderea șantierelor. Primarul a mai explicat că lucrările nu pot fi efectuate doar pe perioada de vacanță, perioada fiind insuficientă pentru toate aceste obiective.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024