Biserica Militară Botoșani, în colaborare cu Biserica „Vovidenia” Botoșani, a invitat Corul academic Byzantion, dirijat de lect. dr. Adrian Sîrbu, la Concertul de muzică psaltică „Lumina Crucii”.
Părintele Partenie Apostoaie, parohul Bisericii Vovidenia, gazda concertului, a ținut un cuvânt în care a subliniat că, într-o lume tot mai agitată, din ce în ce mai puțin ascultăm cuvântul lui Dumnezeu.
”Acest eveniment este o mărturisire de credință, pentru că, prin muzică, prin cuvântul frumos, se mărturisește cel care ne iubește permanent, Mântuitorul Iisus Hristis, în Biserica slavei Sale. Pentru că, într-o lume din ce în ce mai zgomotoasă, reușim din ce în ce mai puțin să ascultăm Cerul, să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu”,
Pr. Partenie Apostoaie, parohul Bisericii Vovidenia
Corul Byzantion a prezentat un buchet de cântări duhovnicești care împodobesc slujbele din Postul Mare și din săptămâna Sfintelor Pătimiri, sensibilizând pe ascultători spre trăire duhovnicească, potrivit Doxologia.
Lăcașul de cult a devenit neîncăpător și mulți dintre participanți au urmărit în curtea bisericii, pe un ecran, pe cei care au concertat.
În încheiere, părintele protopop Petru Fercal a adresat un cuvânt tuturor participanților, prin care a arătat importanța cântării în viața omului, numind-o „grai universal, prin care se comunică nu numai cu oamenii de pe pământ, ci și cu Dumnezeu și cu sfinții”. Ofranda de cântări a fost numită „gustare de seară”, iar membrii corului au fost asemănați cu „niște candele care au oferit lumină lină de seară”.
Părintele Teodor Cenușă, preot la Capela Militară Botoșani, și-a exprimat recunoștința față de Corul academic Byzantion și a lansat o invitație, pentru elevii seminariști și pentru creștinii prezenți, de a îmbrățișa frumusețea acestui cânt și de a transmite mai departe duhul cântării sfinte.
Părintele Partenie, în calitate de gazdă, a mulțumit tuturor participanților și a lansat invitația ca membrii corului Byzantion să revină în Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024