În opinia tehnicianului brașovean. FC Botoșani a forțat pe final de primă repriză și au reușit astfel să-și creeze un avantaj la pauză.
”
Noi cred că le-am făcut cam prea ușor cadou golurile, mai ales la golul doi, un șut frumos și un gol frumos dar parcă dintr-o degajare de portar așa ușor. Golul trei, iar eu cred că a fost ofsaid, nu am putut să văd, cu toate că la 3 – 0 nu știu dacă mai aveam tăria să revenim. Cred că echipei mele i-a lipsit în multe momente concentrarea, un factor important în situația în care suntem noi, nu am avut nici o șansă, am încercat să motivez jucătorii, să fie bine conectați dar s-a văzut că în multe momente sau cele importante, de luptă, de duel 1 – 1, botoșănenii au fost mai fresh ca noi, mai proaspeți”, a declarat
Ionel Gane, antrenor principal Corona Brașov.
ACUM: Echipa lui Leo conduce pe Stadion – FC Botoșani – Corona – LIVE TEXT 3 – 1 FINAL
Tehnicianul a mai spus că echipa sa a fost mai lentă în gândire și agresivitate situație care a dus la rezultatul negativ înregistrat la Botoșani. Ionel Ganea a mai spus că echipa sa își va respecta adversarii în continuare și va juca cu dăruire chiar dacă șansele de salvare lipsesc cu desăvârșire.
”
Nu mai sperăm în salvare, dosarul de licențiere a fost așa o ultimă șansă cu toate că suntem realiști și…nu, aveam șanse foarte mici. Sigur că exista acolo o mică speranță că totuși, teoretic atât timp cât ai șanse trebuie să lupți, dar e clar că și noi am căzut puțin la ceea ce înseamnă motivare. S-a văzut azi dar cred că meciul acesta o să rămână așa un reper și totuși trebuie să dăm mai mult”, a mai spus
antrenorul oaspete.
Primarul nu-i la meci, Iftime la palavre cu Ghiorghiţă – FOTOGALERIE
Ionel Gane a mai spus că o evoluție bună pe gazon este cu atât mai importantă pentru jucătorii săi la final de campionat cu cât aceștia își sporesc șansele de a încheia noi contracte cu cluburi de primă ligă.
Tehnicianul brașovean a mai menționat că în nici un caz echipa sa nu se va regăsi în situații în care să ajute vreuna dintre adversarele directe, candidate la retrogradare.
(G.E.)
CITEȘTE:
Leo, fără voce după meciul cu Corona: Ne așteaptă în continuare partide foarte grele