Ceea ce se întâmplă în continuare la obiectivul de investiții Cornișa demonstrează încă o dată ineficiența unor persoane cheie din acest proiect și bâlbâiala cu care este manageriată această investiție.
Pe de o parte, constructorul a deschis un proces în instanță nemulțumit de multitudinea de termene pentru finalizarea contractului de lucrări, termene pe care de altfel le-a acceptat prin semnarea actelor adițioanale.
Conform aceluiași constructor, lucrările acolo sunt încheiate, cu mici excepții, însă procentual parcul este gata în proporție de 97%.
De cealaltă parte avem Primăria și o comisie desemnată prin dispoziție de primar, pentru efectuarea recepției.
Președintele comisiei de recepție, cel care ar fi trebuit să recepționeze obiectivele din procentul de 97% care sunt gata, nu a primi nici un document oficial.
”La comisia de recepție de la parcul de agrement Cornișa nu am primit documentele care sunt obligatorii pentru efectuarea recepției. Așteptăm în continuare rapoartele de la dirigintele de șantier și de la proiectantul obiectivului. În urma primirii acestor rapoarte, putem iniția recepția la parcul de agrement”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Astfel că lucrurile ar trebui să fie simple: fie procesele verbale au fost deja încheiate însă nu au ajuns la comisia de recepție, fie lucrările nu sunt gata așa cum se transmite.
„Dacă nu am primit documentele, concluzia este foarte simplă, lucrările nu s-au finalizat. Nu putem efectua recepția, chiar dacă sunt unele declarații ale colegilor opozanți politic, care ne acuză că nu vrem să preluăm obiectivele, această recepție nu se poate efectua din considerente tehnice”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
1,5 milioane de lei este suma cerută de firma Electroalfa în instanță, Primăriei.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
Astăzi la Botoșăneanul TV: Mielul între arabi și botoșăneni, fiță și țărănism – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
Becali, amenințare fără precedent: Dacă nu câștigăm cu Botoșani îi dau afară pe toți
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
Control al Gărzii de Mediu la Consiliul Județean, amenzi de peste 250.000 de lei și pe la primării
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
Bărbat iranian prins BĂUT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024