După modelul marilor orașe care au evenimente de divertisment devenite tradiție, și la Botoșani se dorește un festival de acest gen, care să aibă continuitate în timp.
Cornișa Grand Fest ar urma să fie organizat în fiecare an în luna mai, perioada în care a fost inaugurat parcul de agrement în 2019.
„O municipalitate nu trebuie să se gândească doar la niște lucruri sociale, ci trebuie să se gândească și la divertismentul pe care-l oferă. Noi am pregătit un program absolut interesant, punând în balanță ceva la modul: ce doriți, mai facem un festival la Cornișa sau cumpărăm niște videoproiectoare sau, mai nou, niște defibrilatoare pe care să le punem în stradă, eu nu am înțeles asta niciodată. Nu știu cine știe să le folosească și cum și cine s-ar duce la defibrilatorul de pe stradă”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Festivalul a fost gândit pe patru zile.
Prima zi, 21 mai 2020 – Ziua Tinerilor:
A doua zi, 22 mai 2020 - Ziua Rock:
A treia zi, 23 mai 2020 - Ziua de Argint:
A patra zi, 24 mai 2020 - Ziua de Aur:
Primarul susține că programul poate suferi modificări și este probabil să mai fie incluși și alți artiști.
Acest festival va fi oricum organizat, chiar cu susținere privată.
„Nu o să renunțăm la idee, pentru că Botoșaniul și botoșănenii merită un festival de genul acesta. Ideea este că-l continuăm în timp pentru că, făcând acest festival, foarte multă lume, nu numai botoșănenii, vor auzi de Botoșani. Încercăm să facem toate aceste lucruri din sponsorizări”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Anul acesta va fi organizat și evenimentul devenit tradiție ”Zilele Orașului Botoșani”, însă la o anvergură mai mică, în Centrul Istoric.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024