Nu pot fi nici măcar speriați. Singura soluție ar fi diminuarea stocului de cormorani prin împușcare așa cum se întâmplă în mai multe țări din Uniunea Europeană, spun specialiștii.
În fața uriașelor pagube pe care cormoranii le provoacă piscicultorilor din România, autoritățile caută soluții pentru limitarea populației acestor păsări care sunt protejate de lege.
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Ștefan, admite că pericolul pentru piscicultură al cormoranilor este o problemă majoră, potrivit evz.ro.
Mai mult, acesta spune că a văzut cormorani nu doar pe Dunăre, ci și în Botoșani sau Iași.
”Eu nu i-am văzut în piscină, cum a spus domnul Daea, dar îi vedem și pe Dunăre și pe tetrapozi și oriunde, chiar și la Botoșani și Iași”, a declarat Gheorghe Ștefan, la Constanța.
Specialist în piscicultură, secretarul de stat de la Agricultură a explicat cum, ”în urmă cu 70- 80 de ani, până când să se îndiguiască Dunărea, de la intrarea Dunării în România și până la Insula Mare a Brăilei, primăvara, la viituri, fluviul avea niște buzunare, niște bălți naturale în care peștele se ducea și se reproducea acolo. Ei, cormoranii aveau coloniile în copaci, care erau de-a lungul Dunării și mâncau exact din aceste buzunare. Odată dispărute astea, s-a îndiguit și s-au făcut exploatații agricole, cormoranii au început să avanseze în interior”.
Pe fermieri ”îi doare sufletul” când văd zilnic că păsările se scufundă ”și ies cu peștii tăi în cioc”.
Problema e că numărul cormoranilor este enorm, ar fi ajuns prea mulți, arată sursa citată.
”În România ar trebui să acceptăm o populație de cormorani care să asigure perpetuarea speciei. Astăzi, sunt fermieri care pur și simplu plâng când văd câți cormorani sunt, că nu ai ce să le faci. Nu pot să îi atingi, nu poți nici măcar să îi sperii. Un fermier de lângă Călărași, la Ciocănești, a luat amendă consistentă de la poliție doar că a avut un sistem care îi speria, făcea zgomot ca de împușcătură. A fost amendat pentru că acolo, vezi Doamne e Natura 2000. Dar el, ca fermier, ce vină are când dispare jumătate din producție?”, spune Ștefan.
Soluții pentru limitarea numărului de cormorani ar exista. La parlament ar fi un proiect de lege care prevede diminuarea stocurilor de cormorani, prin împușcare.
”Se pare că a și trecut. Sigur, vânătoarea e o soluție barbară, dar nici nu găsesc ce soluție ar mai fi”, spune secretarul de stat Gheorghe Ștefan.
Până în 1990 fermierii și pescarii găureau ouăle ca să nu iasă pui.
”Ca să nu ajungă la împușcat. Că și împușcatul e greu. Cormoranii sunt mari, îți trebuie alică mare, sunt foarte greu de vânat”, spune Gheorghe Ștefan.
Oficialul de la Agricultură nu crede că măsura împușcării cormoranilor ar deranja Uniunea Europeană.
”Știe UE câți bani dăm noi ca să mănânce cormoranii astăzi?”, se arată deranjat Gheorghe Ștefan. El a declarat, pentru evz.ro, că dacă în Ungaria, Germania, Polonia, vânătoarea cormoranilor este permisă, de ce nu ar fi și în România. Populația de cormorani din țară este aproape imposibil de determinat, dar Gheorghe Ștefan crede că sunt peste un milion. Glumește, spunând că ar putea fi promovat un proiect numit ”Adoptă un cormoran”, pentru că, deocamdată, legea interzice vânare lor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024