Săptămâna trecută un copil de nouă ani din Flămânzi a ajuns la spital în comă alcoolică după ce a băut bere.
Cazul a ajuns în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului care a declanșat o anchetă în acest sens.
Potrivit reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, ca urmare a evaluării inițiale nu se impune instituirea unei măsuri de protecție pentru copil.
Din primele informații se pare că respectivul copil provine dintr-o familie organizată, iar mama își asumă prin declarație scrisă îngrijirea și supravegherea copilului îndeaproape. Mama copilului a afirmat că „a fost o situație accidentală, un incident care nu se va mai întâmpla”
Cu toate acestea, cazul va fi monitorizat o perioadă pentru a nu mai fi probleme. De altfel, Primăria Flămânzi efectuează în o anchetă socială.
Părinții mai au acasă doi copii de 16 respectiv 13 ani.
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024