Ziua Internațională a Copilului din 2019 se consumă la Botoșani cu jocuri în interior, acasă sau în spații de joacă special amenajate.
Doar în primele ore ale dimineții sute de copii s-au putut bucura de activitățile organizate de Primărie, sponsori sau ISU, pe Pietonalul Unirii.
Era forfotă în această zonă aglomerată a orașului, copiii bucurându-se de sucuri sau prăjiturele gratuite sau căutând jucării de la alți copii care s-au așezat pe bănci sau fântânile arteziene pentru a vinde tot felul de obiecte.
În zona Muzeului Județean se aflau și pompierul Sam dar și ursulețul Daisy sau cățelul Aky care s-au jucat cu copiii care au venit să își sărbătorească ziua.
Din păcate, puțin peste 0ra 12:00 în municipiul reședință de județ a venit ploaia și astfel toate activitățile au încetat, copiii alergând la adăpost alături de părinți.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Prime de 1.500 de lei pentru profesorii din Botoșani: CÂND intră banii
Oana Sava
Oct 10, 2024
Un tânăr a urinat pe monumentul din Centrul Istoric, polițiștii locali l-au amendat cu 100 de lei
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
DESCOPERIREA valoroasă a unui jandarm într-o pădure din Botoșani
Oana Sava
Oct 10, 2024
Elev de la Colegiul „Eminescu”, medalie obținută la o olimpiadă internațională în Nepal
Oana Sava
Oct 10, 2024