Ampla activitate de verificare ar urma să aibă loc în decursul lunii octombrie și se va întinde de-a lungul unei săptămâni.
Vor fi vizați comercianții care vând legume în cantități mari și care se află în perimetrul dinspre strada Ion Pillat.
Reprezentanții Serviciului Județean de Metrologie Legală susțin că este nevoie și de sprijinul Poliției din cauza comportamentului unora dintre acești comercianți.
”Mai este zona de aia unde vând în cantități mari, unde au cântare de până la 15 -30 de kg, cum au producători obișnuiți. Și acolo lăsăm o pauză, să vedem cum reacționează, trebuie să intrăm și acolo. Dar acolo trebuie să fie cu Poliția Locală, dacă nu reacționează cum trebuie”,
Vasile Trofinov, șeful Serviciului de Metrologie Legală
Comisia de control va fi constituită prin ordin emis de prefectul Sorin Cornilă.
Și se vor viza mai multe aspecte care lasă de dorit în Piața Centrală.
„Putem constitui o comisie prin ordin de prefect în care invităm Protecția Consumatorilor, Direcția Sanitar Veterinară, Serviciul de Metrologie și ne putem stabili un targhet, o zonă de activitate și putem face un control tematic în luna octombrie. O săptămână luăm toată zona asta. Numai așa cred că putem. Trebuie să ne axăm pe Piața Mare, acolo. Cu poliția, ca sprijin, sigur”,
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani
În cursul săptămânii viitoare ar urma să se stabilească perioada în care va avea loc controlul, având în vedere că este sezonul legumelor.
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024