Noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19.
În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID - 19.
În total, la activitățile desfășurate, au participat peste 100 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare ,Direcției de Sănătate Publică precum si lucrători din cadrul Protectiei Consumatorului si Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Astfel, la nivelul județului Botoșani, au fost executate 9 acțiuni punctuale și au fost verificate 76 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate.
În total, au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 23.800 de lei.
Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Violența în trafic, la raport: Platforma MAI deschide ușa sesizărilor online
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Săptămâna Altfel – un viitor altfel: Elevii din Vorona au făcut un pas spre un viitor mai verde
Andreea Coțovanu
Oct 26, 2024