Reprezentanții unei instituții de control de la Botoșani au în desfășurare o acțiune mai inedită.
Comisarii de la Garda de Mediu derulează o acțiune tematică prin care, în perioada 21 august – 31 octombrie 2018 trebuie să controleze administratorii de firme sau custozii din ariile naturale protejate de lege
„Trebuie să identificăm agenți economici care poate desfășoară activități ilegale în arie. Noi nu avem decât doi custozi la nivelul ariilor protejate de la Botoșani, restul nu au custode sau administrator, nu este cineva responsabil. Se vor înființa agențiile teritoriale pentru arii protejate și atunci ei le vor prelua în custodie”,
Cristina Kashyap, comisar șef Garda de Mediu Botoșani
În județul Botoșani sunt 27 de arii naturale protejate de interes județean, național și comunitar. Dintre acestea, 16 sunt situri „Natura 2000”, care la rândul lor se împart în 10 situri de importanță comunitară și 6 arii de protecție specială avifaunistică.
Suprafaţa totală a siturilor Natura 2000 situate integral/ parţial în judeţul Botoşani este de 61.007 ha.
Printr-un ordin intrat în vigoare în anul 2016, s-au declarat trei noi situri de importanţă comunitară pentru protejarea unei specii, respectiv Spermophilus citellus sau popândăul la Albeşti, Cordăreni, Vorniceni și Manoleasa.
În aceste zone sunt interzise :
- desţelenirea păşunilor stepice pentru înființarea culturilor agricole
- incendierea vegetaţiei
- orice formă de capturare / ucidere intenționată a exemplarelor speciei
- degradarea sau distrugerea intenționată a locurilor de reproducere/hibernare
- perturbarea intentionată a exemplarelor speciei, mai ales în perioada de reproducere (martie - aprilie) și de hibernare (septembrie - aprilie)
- distrugerea galeriilor de hibernare ale speciei
- deținerea sau comercializarea exemplarelor vii sau moarte, inclusiv a animalelor naturalizate și a oricărei părți
De asemenea, la nivelul județului Botoșani există 9 arii de interes național și anume rezervații naturale de tip forestier: Pădurea Tudora-119ha - Pădurea Ciornohal - 76,5ha - Arinişul de la Horlăceni-5ha - Făgetul Secular Stuhoasa-60,5ha.
Tip floristic -Turbăria de la Dersca (Lozna)-10ha - Bucecea Bălţile Siretului- 2 ha - Rezervaţia floristică Stânca - Ştefăneşti-1ha - Rezervaţia floristică Ripiceni- 1 ha
Lacul Stânca Costești este singura arie de protecție specială avifaunistică de la Botoșani.
2 arii au custode, respectiv Lacul Stânca Costeşti – de la Societatea Ecologică pentru studierea şi protejarea faunei şi florei sălbatice ”Aquaterra” – Bucuresti și Iazurile de pe Valea Ibănesei – Başeului – de a Asociaţia Tinerii Ecologi Români din Iaşi.
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024