Noi dispute în ședința extraordinară de Consiliul Local de astăzi, 6 iunie 2019, în legătură cu Parcul Cornișa.
Eugen Țurcanu a luat cuvântul și a susținut că nu sunt bani de publicitate și a solicitat o sumă în acest sens atacându-l și pe viceprimarul Cosmin Andrei.
Nu avem cum acționa, promova și lucra la acest mare obiectiv fără a avea niciun ban pe publicitate. Este imposibil de făcut acest lucru. Trag un semnal de alarmă în acest sens și solicit cât de repede cu putință să ni se aloce o sumă pe care o stabiliți dvs pentru a face bani pentru a lucra pe capitolul publicitate. Repet nu este un obiectiv creat de mine, nu l-am proiectat eu, nu am turnat eu prima cazma de beton. Dar vă rog frumos să mă ajutați să-l exploatăm, banii încep să se întoarcă, acțiunile vin de la sine. Dar avem nevoie de bani de publicitate dl Cosmin Andrei care ești groparul municipiului Botoșani,
Eugen Țurcanu, consilier local PNL.
Replica a venit imediat de la viceprimarul Cosmin Andrei.
Am făcut o rectificare în ședința precedentă în care am alocat o sumă la bugetul local câteva zeci de mii de lei vechi, oricum sub un 1 miliard, iar solicitările dvs. erau inițial de 5 miliarde pentru acest festival. Întrebarea este cum ați făcut acest festival cu 70.000 lei sau cât am rectificat și voiați să faceți cu cei cinci miliarde? Și la întrebarea asta ar trebui să răspundeți nu să vă plângeți că nu aveți bani de publicitate. Dacă considerați că aveți nevoie de bani de publicitate, veniți în fața Consiliului Local la a doua rectificare fundamentați acești bani, fundamentați riguros și sunt convins că veți primi sprijin,
Cosmin Andrei, consilier local PSD.
Totodată, Cosmin Andrei i-a solicitat lui Eugen Țurcanu să facă publice la următoarea ședință încasările de la Parcul Cornișa.
Poate găsim bani în bugetul pe care îl realizați cu acest obiectiv să nu mai cereți subvenție de la Consiliul Local, pentru că șase milioane pe an este o sumă foarte mare. Ar trebui să crească încasările pentru că evenimentul a fost unul de succes, văd că propuneți alte evenimente. Ar trebui să realizați venituri acolo să nu mai veniți cu mâna întinsă la Consiliul Local care are atâtea nevoi pe care le poate explica și dl primar. În acest oraș nu este doar Cornișa, mai sunt și altele,
Cosmin Andrei, consilier local PSD.
Eugen Țurcanu i-a transmis faptul că de la deschiderea parcului și până în prezent s-a încasat 1 milion lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024