Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova căutat de autorităţile române pentru săvârşirea de infracţiuni de contrabandă și conducere fără permis, pe teritoriul României.
În data de 10 mai, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți - I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară, un bărbat în vârstă de 28 de ani, cu cetăţenie Republica Moldova, pasager într-un autoturism înmatriculat în R. Moldova.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele acestuia există o alertă de punere în aplicare a unui mandat european de arestare, emis de către autorităţile române la data de 16.12.2016, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea de infracțiunilor de contrabandă și conducere fără permis.
Puștani puși pe scandal în miez de noapte: Polițiștii locali au luat măsuri
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024
Ioana Miron, medaliată cu aur și bronz la Campionatele Mondiale de juniori de haltere
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024
Scandal în Centrul Istoric: Au intervenit jandarmii și polițiștii locali
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024
Zilele Europene ale Patrimoniului la Memorialul Ipotești
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024