La invitaţia liberalului Constantin Bursuc, Dawid Lasek, vicepreședintele board-ului de conducere a Euroregiunii Carpathia și consilier al Președintelui Parlamentului Poloniei, a vizitat vineri municipiul Dorohoi.
Potrivit candidatului PNL la funcţia de primar din cel de-al doilea centru urban al judeţului, acţiunea a avut ca scop evaluarea preliminară a oportunitățile existente la nivelul orașului nostru pentru o implicare directă a dorohoienilor, în programele derulate de Carpathia.
Euroregiunea Carpathia a fost înființată la 14 februarie 1993, la Debrecen. Adună, în granițele sale geografice, o comunitate de peste 15 milioane de locuitori, din Polonia, Ungaria, Slovacia, Ucraina și România.
Proiectele derulate, într-un concept de colaborare transfrontalier, au în vedere cooperarea pe cele mai importante teme pe care le poate avea o comunitate de această mărime: piața muncii, mediul economic, proiecte sociale și culturale.
Vizita a generat o discuție largă pe tema identificării procedurilor prin care Dorohoiul să fie cooptat în această construcție europeană extrem de serioasă, cooptare care ar aduce, pe termen mediu și scurt, o vizibilitate crescută a orașului la nivel regional și o angajare reală a Dorohoiului în proiectele derulate de Carpathia pe tema pieței forței de muncă.
“Am spus și aici, acasă, voi spune și în Polonia, că noi, cei din Dorohoi, ne dorim să fim parte din orice proiect serios care poate genera locuri de muncă. Dorim să participăm activ, punând la dispoziție experiența noastră în diferite domenii de activitate, în orice proiect care aduce beneficii comunității noastre”,
Constantin Bursuc, candidat PNL la Primăria Dorohoi.
Dawid Lusek a avut o întâlnire și cu președintele Consiliului Județean Botoșani, Gheorghe Sorescu, iar la final s-a concluzionat că, începând din vara acestui an, județul Botosani va deveni parte integrantă a Euroregiunii Carpathia.
“Dorohoi are nevoie de soluții pentru rezolvarea temei locurilor de muncă. În opinia mea, aceste soluții nu se află aici, acasă, ci în altă parte, acolo unde se construiesc proiecte mari, serioase, proiecte în care, obligatoriu, comunitatea noastră trebuie să fie parte”,
Constantin Bursuc, candidat PNL la Primăria Dorohoi.
La sfârșitul acestui luni, consilierul local liberal va răspunde lui Dawid Lasek și va merge în Polonia pentru a avea o serie de întâlniri cu reprezentanții Carpathia care au responsabilități clare în zona economică a proiectelor derulate astăzi în interiorul acestei comunități de mărimea României.
Salvatori ai celor mai mici vieți: Aparatură de ultimă generație pentru nou-născuții din Botoșani
Andreea Coțovanu
Oct 26, 2024
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024