Conducătorii auto care au maşini Diesel primesc o lovitură grea.
De la o lună la alta prețurile carburanților cresc într-un ritm amețitor. În mai puţin de cinci luni, motorina s-a scumpit cu aproape 1 leu pe litru. Motivul, supraacciza şi cotațiile internaționale pentru barilul de petrol. Astfel, șoferii plaătesc acum, în medie, cu 45 de lei mai mult pentru un plin.
Un litru de motorină a ajuns să fie vândut, în medie, cu 5 lei şi 42 de bani, dar sunt cazuri când ajunge şi la 6 lei. Preţul de acum e cu 20% mai mare decât la sfârşitul lunii august, înainte de reintroducerea supraaccizei la carburanţi. Si benzina s-a scumpit cu aproape 70 de bani pe litru de la începutul toamnei trecute. Schimbările de preţ i-au făcut pe şoferii mai atenţi atunci când alimentează, dar nu toţi şi-au şi redus consumul.
Motorina s-a scumpit mai mult decât benzina pentru că în România se consumă mult mai mult acest carburant, spun transportorii.
Potrivit Capital, motorina a ajuns să coste în România mai mult decât în alte ţări mult mai bogate din UE, precum Austria, Spania sau Luxemburg. La benzină stăm ceva mai bine - doar Bulgaria şi Polonia au preturi, exprimate în euro, mai mici decât cele de la noi.
Pe lângă supraacciză, o influenţă majoră a avut-o scumpirea barilului de petrol pe pieţele internaţionale: de la 55 de dolari pe baril în august, la 70 de dolari, în ianuarie. Jumătate din preţul carburanţilor este reprezentat de taxe.
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024