Plenul Consiliului Judeţean Botoşani a avizat vineri profilul Consiliului de Administraţie al SC Nova Apaserv SA şi totodată profilul candidatului pentru poziţia de membru al acestei structuri.
Aspiranţii la acest post trebuie să aibă 16 competenţe principale, de la cele „specifice sectorului” şi „profesionale de importanţă strategică / tehnică” la „minimum 10 ani vechime în muncă”, „înscrieri în cazierul judiciar” şi „înscrieri în cazierul fiscal”. Mai departe, o bună parte dintre acestea au subcapitole, astfel încât, printre altele, membrii CA trebuie să aibă „comunicare orală la nivelul cerinţelor postului”, „încredere în sine”, „notorietate în mediul personal apropiat” şi „notorietate în mediul profesional apropiat”.
CJ Botoşani se află în plină procedură de selectare a noilor membri ai CA de la operatorul de apă şi canalizare, care vor fi în număr de şapte.
este indemnizaţia unui membru al CA de la SC Nova Apaserv SA.
Mandatele actualilor componenţi ai acestei structuri au expirat în decembrie, însă s-a decis prelungirea pe încă trei luni până la finalizarea concursului menţionat.
Ediție a VI-a a Atelierelor de interpretare a textului CreativLit la Memorialul Ipotești
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Un copil de doi ani din Botoșani a obținut Premiul I la un concurs interjudețean de bătut toaca
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Declarația zilei 25 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 25, 2024
Oana Sava
Oct 25, 2024
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024