Nu mai puțin de patru bărbați au fost încarcerați în Penitenciarul Botoșani, unul dintre aceștia fiind ridicat direct de pe Aeroport. Un altul s-a prezentat singur la Poliție.
Miercuri, aproape de ora 18, Poliția Fălticeni a primit spre aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în aceeaşi zi de Judecătoria Fălticeni faţă de un localnic de 45 de ani, condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.
Peste numai o oră, polițiștii din Șcheia au primit spre aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis în aceeaşi zi de Judecătoria Suceava, faţă de un localnic de 47 de ani, condamnat la 1 an și 11 luni de închisoare cu executare pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Tot miercuri, la ora 23.00, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Suceava au identificat pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava un bărbat de 25 de ani, din comuna Șcheia, urmărit la nivel naţional, față de care Judecătoria Suceava a emis la data de 29.02.2020 un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cei trei au fost reținuți, escortați şi încarcerați la Penitenciarul Botoşani.
Cu o zi înainte, polițiștii din Adâncata au primit pentru punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii faţă de un bărbat de 38 de ani din comuna Zvoriștea, condamnat la 3 ani și 1 lună de închisoare cu executare pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.
În acest caz, bărbatul s-a prezentat singur la sediul Poliției, după care a fost escortat şi încarcerat la Penitenciarul Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Roți blocate și mașini RIDICATE de polițiștii locali: Șoferi amendați pe capete
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
ALERTĂ în această seară: Botoșănean rătăcit căutat de o armată de oameni, l-a găsit STS-ul
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Marius Budăi a transmis tranșant de ce botoșănenii trebuie să voteze masiv PSD – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024