Bărbatul va petrece mai bine de patru ani după gratii. El și-a vizitat iubita și bunica, apoi plănuia să fugă din țară.
Fiul ultimului primar comunist al Iașului, Marian Lucian Nagâţ, de 43 de ani, a fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani, la începutul acestei luni, după ce a fost condamnat pentru evadare.
Marian Lucian Nagâţ este un client mai vechi al oamenilor legii, pe numele său fiind mai multe condamnări.
În 2012, bărbatul a fost trimis după gratii pentru tâlhărie, dar a primit o învoire de 24 de ore, numai că acesta nu s-a mai întors în penitenciar. A mers la iubita sa, apoi și-a vizitat bunica, urmând să vină cu autobuzul la Botoșani, unde trebuia să se întoarcă în Penitenciar. Între timp, însă, scrie Bună Ziua Iași, acesta își punea planul de evadare la punct: voia să fugă în Serbia. Angajații Penitenciarului Botoșani l-au dat în urmărire generală și în consemn la frontieră. O echipă de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași a descins la domiciliul unui unchi al acestuia și l-au găsit pe bărbat dormind. A fost luat și dus în pușcărie, iar un an mai târziu a fost trimis în judecată pentru evadare.
Numai că acesta era deja eliberat pentru că își executase prima sentință.
A fost condamnat, dat în consemn și a fost reținut și încarcerat iarăși în Penitenciarul Botoșani.
Dumitru Nagâț a fost un om politic român, care a deținut funcția de primar al municipiului Iași, în perioada 22 noiembrie – 22 decembrie 1989.
Înlăturat din funcție de către Revoluția din decembrie 1989 după o singură lună de activitate ca primar, Dumitru Nagâț a contractat în anul 1990 un credit bancar de 2 milioane de lei, pentru a rentabiliza secția de industrie textilă din comuna Rediu (județul Iași), împreună cu Gheorghe Gurincu și el fost prim-secretar al UTC. După un an, secția s-a transformat în SC „Mondex” SRL, având ca principal obiect de activitate producția de tricotaje. La scurt timp, întreprinderea a dat faliment, iar cei doi asociați s-au despărțit, scrie sursa citată.
Dumitru Nagâț s-a orientat apoi spre comerț, înființând SC „Mondex Alc” SRL, firmă prin care fostul primar achiziționa cereale pentru fabricile de alcool. El a fost implicat în dosarul „mafiei alcoolului”, fiind acuzat că a prejudiciat statul, împreună cu alte câteva persoane, cu circa 2 miliarde lei vechi. Procesul în care era acuzat fostul primar a fost strămutat la Suceava, pentru a fi judecat de către Curtea de Apel din acest oraș.
Dumitru Nagâț și-a pierdut viața în data de 31 ianuarie 2003, în urma unui accident rutier, produs la 200 de metri de la ieșirea din comuna Bunești, înainte de satul Cumpărătura (județul Suceava), el aflându-se în drum spre Suceava, pentru a fi prezent la un termen al procesului.
Cauza accidentului a constituit-o un accident vascular suferit cu câteva secunde înainte de a intra în „curba morții” de la Cumpărătura. În urma accidentului vascular suferit, Dumitru Nagâț a pierdut controlul volanului, autoturismul Dacia 1310 a părăsit șoseaua și a căzut într-un șanț, izbindu-se de un pom. Moartea a survenit aproape instantaneu în urma leziunilor grave provocate de impactul violent cu pomul. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Evoluție și inovație - Cum modelează tastatura mecanică și laptopul gaming ASUS viitorul tehnologiei
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024