11 social-democraţi se bat pentru cele şapte locuri de vicepreşedinţi la organizaţia de la municipiu. Vineri a expirat termenul de depunere a candidaturilor, iar numărul celor înscrişi în cursă la scrutinul de sîmbătă este peste cel al locurilor disponibile. „Totul a fost făcut cu foarte mare transparenţă şi putea să se înscrie oricine”, a afirmat Costică Macaleţi, preşedintele filialei PSD de la municipiu. Potrivit acestuia, în final probabil că vor exista totuşi nouă posturi de vicepreşedinţi şi asta deoarece preşedintele de la tineret şi lidera de la femei dobîndesc de drept o astfel de funcţie.
Conferinţa de alegeri are loc astăzi de la 11:00 la Teatrul Mihai Eminescu, iar Botoşăneanul.ro vă va ţine la curent cu desfăşurarea acesteia. După cum v-am mai informat, pentru preşedinţia de la municipiu s-au înscris Costică Macaleţi şi Costel Lupaşcu.
Peste 17.000 de botoșăneni își primesc indemnizațiile de la stat: Anunțul Agenției de Plăți
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Vot la PSD pentru lista candidaților la parlamentare, răzvrătiții loviți de muțenie
Gabriela Erdic
Oct 10, 2024
Puștan de 19 ani amendat cu 1.000 de lei de polițiști după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 10, 2024
Gabriela Erdic
Oct 10, 2024