Înființarea unui compartiment pentru protecția animalelor în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean a suscitat un interes crescut mai ales din partea botoșănenilor interesați să lucreze în această zonă.
IPJ Botoșani a demarat etapa de organizare a concursurilor pentru a fi completată schema de personal de la Poliția Animalelor Botoșani.
Un prim post scos la concurs a fost de ofițer de Poliție, specialitatea Poliția pentru Protecția Animalelor prin încadrare directă cu recrutare din sursă externă.
8 candidați s-au înscris pentru acest post și doar unul a fost validat și va participa la următoarea probă din concurs. Ceilalți au fost invalidați fie pentru că nu au îndeplinit condițiile de studii corespunzătoare cerințelor postului, ori pentru că nu au transmis dosarul de rectrutare în volum complet.
Concurența cea mai mare a fost la concursul pentru ocuparea a trei posturi de agenți de Poliție și unde s-au arătat interesați 71 de candidați.
Dintre aceștia au fost validați 54 de candidați.
Din calendarul de concurs au mai rămas următoarele etape:
12.01-19.01.2021 – Desfășurarea probei eliminatorii (evaluarea performanței fizice), inclusiv rezolvarea eventualelor contestații.
23.01.2021 – Desfășurarea probei scrise.
23.01.2021 – Publicarea rezultatelor la proba scrisă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Declarația zilei 31 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 31, 2024
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
„Căutând armonia” într-o expoziție de pictură la Galeriile de Artă: Intrarea este liberă
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024