Angajatul trebuie să își ia concediu plătit anual, însă există și cazuri excepționale.
Concediul de odihnă anual plătit are atât rolul unei perioade de repaus, cât și pe acela de a permite oricărui salariat să beneficieze de o veritabilă perioadă de destindere și recreere, scrie România TV. În același timp, vorbim despre o obligație principală a angajatorului, aceea de a asigura fiecărui salariat dreptul de a se deconecta de la sarcinile și atribuțiile specifice postului pe care-l ocupă conform contractului de muncă, dar și despre o obligație expresă a salariatului de a-l efectua în perioada în care a fost programat.
De asemenea, angajatorul are obligația de a se asigura că a făcut programarea concediilor de odihnă până la finalul anului pentru anul următor și că nu a omis să se consulte cu salariații, individual sau colectiv, după caz. Oricare ar fi varianta aleasă, consultarea este obligatorie, fiind păstrată și obligația salariaților de a efectua, potrivit programării, concediul de odihnă anual.
Codul Muncii reglementează concediul de odihnă anual, permite găsirea unei soluții care să asigure un echilibru, ținând cont de următoarele aspecte:
Roți blocate și șoferi amendați pe capete de polițiștii locali după o acțiune în municipiu
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Drifturi, cros, festivaluri și parade la sfârșit de săptămână: Jandarmii vor fi la datorie
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Concurs de creație literară la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Tânăr din Botoșani prins BĂUT la volan: Polițiștii l-au condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024