Deputatul social-democrat botoșănean Tamara Ciofu a transmis Ministerului Sănătății propunerea legislativă de extindere a certificatului de încadrare în grad de handicap a copiilor cu autism până la vârsta de 18 ani, astfel încât să nu mai fie evaluați periodic între 6 luni și 2 ani cum este în prezent.
„Am avut consultări cu reprezentanții Ministerului Sănătății și le-am expus problemele cu care se confruntă în prezent părinții copiilor cu tulburări din spectrul autismului, care trebuie să se deplaseze periodic la evaluări. Astfel, s-a luat în considerare modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. În acest sens, am considerat că se impune introducerea unei excepții pentru extinderea termenului de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap pentru copiii cu autism până la împlinirea vârstei de 18 ani”, a declarat Tamara Ciofu.
Deputatul PSD, în calitatea sa profesională de medic primar cu o experiență de peste 30 ani ca specialist pediatru a apreciat că pentru acești copii care suferă de afecțiuni degenerative, cum este autismul este nevoie de extinderea termenului de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap până la vârsta când aceștia devin adulți.
„Având în vedere că în Legea nr. 448/2006 privind drepturile de asistenţă socială pentru persoanele cu dizabilităţi se stabilește că termenul de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap pentru copiii cu anumite dizabilități este de minimum 6 luni şi maximum 2 ani, pentru minorii care suferă de tulburări din spectrul autismului trebuie să avem în vedere majorarea acestui termen până la împlinirea vârstei de 18 ani, întrucât recuperea completă a acestora nu va fi realizată niciodată. Ca medic pediatru, nu pot să nu atrag atenția asupra importanței pe care comunitatea o are în viața unei persoane cu autism și să vă confirm faptul că această afecțiune este una ireversibilă în cele mai multe cazuri. Cred cu tărie că efectele autismului și a tulburărilor de dezvoltare care împiedică socializarea pot fi diminuate acolo unde se poate, atât timp cât există toleranță, deschidere și apropiere”, a subliniat parlamentarul PSD Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Mașină răsturnată pe șosea, o mamă și fiul ei duși urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Calea ferată din Botoșani construită pentru un singur tren, care nu mai circulă
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Un botoșănean și-a tăiat venele în piața centrală din Fălticeni
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024