Pe 6 decembrie se deschide prima Cameră de Stimulare Multisenzorială din cadrul Centrului de Sănătate Mintală pentru toți copiii cu deficiențe neuro-psihice din județul Botoșani.
Deputatul social-democrat, medicul pediatru Tamara Ciofu a anunțat astăzi că în urma eforturilor depuse în acest an alături de doctorul pediatru Maria Dardai, de echipa de specialiști de la Centrul de Sănătate Mintală și cu sprijinul financiar al Ministerului Sănătății și Consiliului Județean Botoșani, pe data de 6 decembrie se deschide la secția de Pediatrie a Spitalului Mavromati, în cadrul Centrului de Sănătate Mintală prima cameră de stimulare multisenzorială la care au acces gratuit toți copiii cu deficiențe neuro-psihice.
„În cele 10 luni de când am început campania de conștientizare, de acceptare, de recunoaștere și de sprijin a copiilor cu deficiențe din spectrul autist și cu deficiențe neuro-senzoriale am organizat 30 de caravane cu echipe mobile de medici, am ajuns în 34 de localități din județul Botoșani. Împreună cu medicul psihiatru Maria Dardai și cu specialiștii de la Centrul de Sănătate Mintală am fost evaluați și luați în evidență 846 de minori cu probleme neuro-psihice. Cel mai important este faptul că la începutul lunii decembrie vom avea funcțională prima cameră de stimulare multisenzorială unde vor fi asigurate planuri individuale de intervenție și terapie. Este esențial că vor fi luați în evidență toți copiii cu deficiențe neruo-senzoriale și nu doar cei care au certificat de încadrare în grad de handicap. Astfel vom dezvolta Centrul de Săbătate Mintală și vom face atât prevenție, cât și recuperare cu planuri personalizate pe fiecare copil care se adresează secției de pediatrie a Spitalului Județean în două ture în fiecare zi. Le mulțumesc echipelor de asistenți medicali comunitari, asistenți sociali și mediatorilor sanitari din fiecare localitate pentru sprijinul acordat de fiecare dată. Le mulțumesc de asemenea și primarilor care au înțeles importanța acestei caravane și pun la dispoziție microbuze pentru transportul copiilor și a părinților însoțitori de la domiciliul lor până la Centrul de Sănătate Mintală a Spitalului Județean”, a declarat Tamara Ciofu.
Parlamentarul PSD, Tamara Ciofu a avut în ultimii doi ani mai multe discuții cu reprezentanții Ministerului Sănătății pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală din județul Botoșani, în special pentru a oferi suport și tratament copiilor, ai căror părinți sunt plecați din țară, dar și persoanelor diagnosticate cu boli cronice, care au suferit traume, precum și vârstnicilor.
De asemenea, deputatul botoșănean a susținut la nivel național și local, înființarea de noi centre de sănătate mintală în Botoșani, precum amenajarea mai multor camere pentru stimulare senzorială la care să aibă acces toți copiii care suferă de tulburări în spectrul autist.
„Voi continua să susțin și să mă implic la nivel local și în Parlament pentru identificarea de soluții care să permită integrarea și participarea cât mai rapidă a persoanelor cu autism la viața comunității. În următoarea perioadă vom continua „Caravana pentru depistarea și salvarea copiilor cu tulburări în spectrul autist” pentru a consulta toți copiii de la nivelul județului Botoșani și a-i identifica pe cei care au nevoie de tratament individualizat. Trebuie să îi avem în evidență și să le oferim tot suportul necesar familiilor acestora prin facilitarea accesului la camera de stimulare multisenzorială, astfel încât să reușim să-i integrăm cât mai repede în societate”, a subliniat Tamara Ciofu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024