Zi de mare bucurie pentru cei mici. Ținând cont că a fost Ajunul Crăciunului, Moș Crăciun s-a gândit să le facă o surpriză și unor copii din Botoșani și a sosit în vizită și la sediul PSD Botoșani.
După ce ajutoarele lui Moș Crăciun au fost anunțate de intenția sa, au și pregătit vizita, astfel că Moșul a fost așteptat de zeci de copii, dar și de cei mari, într-o atmosferă cu colinde și multă voie bună, lângă bradul împodobit cu drag de doamnele social-democrate.
În centrul atenției au fost copilași aparținând unor familii cu posibilități financiare reduse din municipiul Botoșani, dar și copii ai membrilor social-democrați, ale căror sărbători de Crăciun s-au transformat printr-un simplu gest, în motive de bucurie și veselie.
Pentru ca vizita Moșului să fie un real succes, femeile social-democrate botoșănene și viceprimarul Cosmin Andrei s-au ocupat de toate detaliile, inclusiv de cadourile pentru cei mici, adaptate vârstei fiecărui copil în parte.
”Mă bucur că am putut aduce zâmbetul pe fețele copiilor care, pentru câteva momente, au simțit magia sărbătorilor în compania lui Moș Crăciun. Deopotrivă emoționați, părinții și cei mici au fost încântați de poeziile și cântecele rostite în clipele frumoase petrecute împreună”, a a precizat viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
Sediul PSD a răsunat de râsetele zecilor de copii care au avut ocazia să stea de vorbă cu Moș Crăciun și să primească, pe lângă cadourile pregătite special pentru ei, și câte o îmbrățișare din partea celui mai îndrăgit moș din toată lumea.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024