Locuitorii unei comune din judeţul Botoşani trăiesc aproape ca în evul mediu. Doar angajaţii primăriei primesc leafă, în timp ce restul localnicilor îşi duc viaţa din agricultura de subzistenţă, munca cu ziua sau ajutoare sociale.
Comuna Dimăcheni din judeţul Botoşani este una dintre cele mai sărace localităţi din Moldova. Cei 1.400 de locuitori ai comunei trăiesc aproape ca în evul mediu, fără apă curentă sau canalizare şi reuşesc să supravieţuiască din agricultura de subzistenţă. Singurii săteni care se bucură de un salariu sunt primarul şi viceprimarul, restul angajaţilor fiind navetişti.
„Comuna Dimăcheni nu are agenţi economici care să aducă venituri la bugetul local. Noi trăim doar din banii daţi de la Guvern“, spune Ştefan Cojocariu, primarul din comuna Dimăcheni, aflat la al cincilea mandat consecutiv.
La Dimăcheni se ajunge pe drumuri pietruite. Casele sunt mici, majoritatea din chirpici, cu grădini de legume şi ţarcuri cu animale, singurele în măsură să asigure supravieţuirea localnicilor. De altfel, în Dimăcheni, nu există niciun salariat în afară de angajaţii primăriei. Profesorii de la şcoală sau angajaţii administraţiei publice locale sunt navetişti, veniţi din comunele învecinate sau de la oraş. Oamenii locului trăiesc patriarhal. Singurul lor venit provine din munca cu ziua, ajutoare sociale sau pensii de CAP. Cei mai întreprinzători reuşesc să mai câştige vânzând lapte sau legume produse în gospodărie.
„Oamenii sunt agricultori, crescători de animale. Majoritatea sunt înaintaţi în vârstă, trăiesc din pensiile de agricultor. Ăştia mai tineri duc lapte la centrele de colectare, muncesc cu ziua, vând ce pot. Nu avem salariaţi care să meargă să facă naveta în alte locuri“, spune pentru Adevărul, edilul din Dimăcheni.
De altfel, localnicii spun că nici nu ar avea unde să lucreze în comună. „Nu este niciun loc de muncă în comună. Oamenii se descurcă cum pot. Eu trăiesc din ce prind. Dacă prind undeva de muncă bine, dacă nu - acasă, că este treabă şi aici, cu pământul. Ne limităm la ce avem“, spune un localnic din Mateieni, sat component al comunei.
Singurul semn de civilizaţie pe uliţele satelor din comuna Dimăcheni este curentul electric şi doar cei 6,5 kilometri de asfalt. În rest, canalizare şi reţea de apă potabilă aproape că nu există. Doar în satul Dimăcheni este un singur kilometru de canalizare, pentru instituţiile publice. Apa, localnicii o extrag din fântâni. La Mateieni, nici măcar fântânarii nu au dat de apă, iar localnicii cară pentru animale cu butoaiele din zonele înalte ale comunei, unde sunt izvoare.
„Lumea o vrut să facă fântâni, dar n-o dat de apă. Este foarte greu, aduc cu căruţele, cu ce pot. Ce, asta-i comună bogată?“, spune o localnică din Mateieni.
În tot acest timp, edilul localităţii, Ştefan Cojocaru, aflat la al cincilea mandat consecutiv, ales în 2008 cu un record naţional - de 92%, se plânge că nici măcar datoriile comunei nu le poate plăti din buget.
„Nu ne ajunge bugetul. Mai mult de jumătate din bani se duc pentru şcoală. Iar cealaltă jumătate pentru iluminat public, salariile din primărie şi întreţinere drumuri, plus celelalte consumabile“, spune edilul.
Anul trecut, comuna Dimăcheni a fost în centrul atenţiei, după ce Ştefan Cojocaru se arăta dispus să închidă primăria fiindcă nu mai avea bani de salarii şi de funcţionare. Salariile din Primăria Dimăcheni variază între 2.000 şi 6.000 de lei, cea mai mare leafă fiind a primarului. De investiţii nici nu poate fi vorba în comună. Şcoala gimnazială din localitate nu are autorizaţie sanitară de funcţionare şi nici măcar gard. Pe viitor, primarul speră să tragă măcar apă în zonele unde localnicii nici fântâni nu au. Primăria Dimăcheni are datorii şi aşteaptă rectificarea bugetară pentru a putea fi plătite salariile până la finalul anului.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
